2 intrări

18 definiții

dantelát, -ă a [At: ALEXI, W. / Pl: ~áți, ~e / E: dantela] 1 (D. îmbrăcăminte, lenjerie, perdele etc.) Care este împodobit cu dantelă (1). 2 (D. îmbrăcăminte, lenjerie, perdele etc.) Care este confecționat din dantelă (1) Si: (reg) spițărat. 3 (Pan) Care prezintă neregularități (crestături, sinuozități sau ornamente) ce dau aspectul unei dantele (1).

DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. ♦ Cu marginile dințate (sau perforate, ajustate) ca o dantelă. – V. dantela.

DANTELÁT, -Ă, dantelați, -te, adj. Împodobit cu dantelă. Trandafir veșted pe evantaiul dantelat al miresei. ISAC, O. 82. ♦ Cu marginile dințate ca o dantelă. La dreapta, apropiată, mărită încă, Piatra Craiului, cu aspectul ei de dom gotic, de stîncă dantelată. CAMIL PETRESCU, U. N. 200. În cel palat de marmoră antică... Opt mari ferești, ogive dantelate. ALECSANDRI, P. III 263.

DANTELÁT adj. (reg.) spițărat. (Batistă ~.)

dantelat a. cu dantelure: ogive dantelate AL.

*dantelát, -ă adj. (fr. dentelé). În formă de dantelă. Dințat: foile de cucută-s dantelate, nourĭ dantelați.

dantelá vt [At: ALEXI, W. / Pzi: ~lez / E: fr denteler] A tăia marginea unui obiect, în formă de dantelă (1).

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. (Întrebuințat mai ales la participiu și la formele compuse cu participiul) A tăia, a cresta (marginea unui lucru) în formă de colți, a face ca o dantelă. (Fig.) Mantale vitreg de ușoare Pe care focul... Cu fantezia lui grotească Le-a forfecat pe nesimțite, Le-a dantelat cu comice chenare negre, Ca niște fracturi jerpelite. CAMIL PETRESCU, V. 100.

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantelá vb., ind. prez. 1 sg. danteléz, 3 sg. și pl. danteleáză

DANTELÁ vb. I. tr. A cresta pe margini (un lucru), a face ca o dantelă. [< fr. denteler].

DANTELÁ vb. tr. a cresta pe margini (un lucru), a da aspect de dantelă. (< fr. danteler)

A DANTELÁ ~éz tranz. 1) (obiecte de metal, lemn) A cresta pe margine, dând aspect de dantelă. 2) (batiste, pânze, fețe de masă, piese vestimentare) A garnisi cu dantelă. /<fr. denteler

*danteléz v. tr. (fr. denteler). Taĭ (crestez) în formă de dințĭ pe la margine. – V. dințez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DANTELÁT adj. (reg.) spițărát. (Batistă ~.)

Intrare: dantela
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dantela dantelare dantelat dantelând singular plural
dantelea dantelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dantelez (să) dantelez dantelam dantelai dantelasem
a II-a (tu) dantelezi (să) dantelezi dantelai dantelași dantelaseși
a III-a (el, ea) dantelea (să) danteleze dantela dantelă dantelase
plural I (noi) dantelăm (să) dantelăm dantelam dantelarăm dantelaserăm, dantelasem*
a II-a (voi) dantelați (să) dantelați dantelați dantelarăți dantelaserăți, dantelaseți*
a III-a (ei, ele) dantelea (să) danteleze dantelau dantela dantelaseră
Intrare: dantelat
dantelat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dantelat dantelatul dantela dantelata
plural dantelați dantelații dantelate dantelatele
genitiv-dativ singular dantelat dantelatului dantelate dantelatei
plural dantelați dantelaților dantelate dantelatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)