2 intrări

52 de definiții

dans sn [At: (cca 1600), CUV. D. BĂTR. II, 227/1 1 / Pl: ~uri / E: fr danse] 1 Ansamblu de mișcări ritmatice, variate, ale corpului omenesc, executate de obicei în ritmul unei melodii, cu caracter ritual, artistic sau de divertisment Si: joc, (îrg) salt2, (înv) săltare, săltătură, (îvp) danț. 2 (Înv; pex) Ansamblu de oameni care execută aceste mișcări Vz joc. 3 Executare a unui dans (1). 4 (Îe) Ai intrat în ~ (sau horă), trebuie să joci Se spune când cineva se angajează la ceva fără posibilitatea de a mai renunța. 5 (Îs) ~ macabru Temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții, reprezentată de un schelet care atrage oamenii într-o horă, pentru a-i ucide. 6 (Îs) ~ul albinelor Mod diferențiat de zbor, prin care albinele semnalizează găsirea unei surse de hrană. 7 (Pex) Artă ale cărei mijloace de expresie sunt mișcările ritmatice ale corpului omenesc. 8 (Îs) ~ clasic sau academic Ansamblu de mișcări artistice convenționale care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 9 (Îs) ~ pe gheață Patinaj artistic. 10 Petrecere la care se dansează.

dấnsul, -sa [At: PSALT. HUR. 62r/6 / V: (înv) dấns, dín~ / Pl: ~nșii, ~sele / E: de4 + însul] 1 ppr (Înv; înlocuiește nume de persoană, rar, reg, de lucruri) El (sau ea). 2 ppr (Pop) Denumește o persoană mai în vârstă despre care se vorbește. 3 ppr (Însoțit de „și” adverbial) Exprimă insistența asupra persoanei prin reluarea subiectului. 4 ppr (Precedat de prepoziții) Înlocuiește numele complementului, insistând asupra acestuia. 5 ppl Dumnealui, dumneaei. 6 ppr (Îlav) Ca pe ~ (sau ca pe ~sa) Strașnic. 7 smf (Pop) Soț, soție. 8 sfp (Pop; euf) Iele. 9 sfp (Mol; șîs boală de ~sele, sau de ~sele) Boală (reumatică) despre care se crede că e provocată de iele. 10 sfp (Bot; Mol; șîs de ~ele) Nume al unor plante erbacee folosite pentru tratarea bolii dânsele (9). 11 sm (Mol; euf) Lup.

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmate, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii, de diferite tipuri. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = formă de dans occidental care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care dansează atrăgând oameni de diferite vârste și condiții sociale pe care îi omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., s. m., s. f. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen. -dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De4 + însul.

DANS, dansuri, s. n. 1. Ansamblu de mișcări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii și având caracter religios, de artă sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de mișcări artistice convenționale care constituie baza tehnică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acțiunea de a dansa. Îi place muzica și dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în fața morții prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care atrage în horă oameni de diferite vârste și condiții sociale și-i omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mișcări, își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța acestei surse. [Var.: (pop.) danț s. n.] – Din fr. danse. Cf. it. danza, germ. Tanz.

DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., subst. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen.-dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De4 + însul.

DANS, dansuri, s. n. 1. Serie de mișcări ale corpului, plastice și ritmice, de formă definită, executate în tactul unei melodii și avînd caracter de artă sau de divertisment. Se reprezenta un fel de melodramă modernă cu muzică de harpă, cu flori multe, cu dansuri. CAMIL PETRESCU, T. I 76. Un dans cu figuri grațioase, pe care-l joacă perechi multe. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 163. ◊ Dans popular v. popular. Dans de caracter v. caracter. 2. Acțiunea de a dansa. Am venit să te invit... la dans. C. PETRESCU, C. V. 196. Nadina ceru să danseze și dansul se generaliză fără să se ridice masa. REBREANU, R. I 220. Pe scaun doarme unchiul grav... Alături: dans și cărți de joc. ISAC, O. 74. – Variantă: (învechit și popular) danț (ISPIRESCU, L. 376, EMINESCU, O. I 102, TEODORESCU, P. P. 687) s. n.

DÎ́NSELE s. f. pl. art. (În superstiții) Ielele. Stai pe loc, ce, te-au apucat dînsele? CONTEMPORANUL, VIIII 10.

DÎ́NSUL, DÎ́NSA, dînșii, dînsele, pron. pers. (Uneori e considerat ca o formă mai politicoasă decît «el», sau i se atribuie chiar valoarea lui «dumnealui») El, ea. (Întrebuințat la nominativ) Dar să-ți povestească dînsul o întîmplare... ca din gazetă! SADOVEANU, O. A. I 220. Dînsa pofti oaspeților bun venit. C. PETRESCU, S. 31. Deși dînsul era numai de douăzeci și trei de ani, ea îl socotea om deplin. SLAVICI, O. II 47. Și dînsa se face din ce în ce mai roșie la obraz, fără să răspundă. CARAGIALE, O. II 261. ◊ (Construit cu prepoziții) Lelea Ileana grăiește și pentru dînsul. SADOVEANU, N. F. 65. Acum întîia oară își aveau feciorul acasă la dînșii. SLAVICI, O. I 88. El se apropie cu bunăvoință de dînșii. CARAGIALE, O. II 237. Zîmbiră între dînșii bătrînii tăi prieteni. EMINESCU, O. I 91. Ieși tu, mîndră-n drumul lui. Și-i dă gură bietului Și grăiește cu dînsul, Doară-i stîmpăra plînsul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ (Alternînd cu pronumele «el», pentru variație) Crezi că n-a văzut el că nu mă tem de dînsul? SADOVEANU, O. V. 69. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dînsul. CARAGIALE, O. II 172. Acum, să vedem, care pe care? Ori el pe draci, ori dracii pe dînsul. CREANGĂ, P. 301. ◊ (Uneori, popular, ține locul numelor de lucruri) Paloșul și sulița să le ții la îndemînă, ca să te slujești cu dînsele cînd va fi de trebuință. ISPIRESCU, L. 4. ◊ Loc. adv. (După verbe tranzitive a căror acțiune se răsfrînge asupra unei persoane, pentru a arăta intensitatea unei acțiuni) Ca pe dînsul sau ca pe dînsa = strașnic, grozav; știi, colea... [Ercule] chemă pe Diomede la luptă, îl răpuse pre el și îl dete iepelor de-l mîncară ca pe dînsul. ISPIRESCU, U. 48. Cea mai tînără [dintre nurori]... trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele și-o ghigosește ca pe dînsa. CREANGĂ, P. 13. ♦ (Substantivat, popular) Soț, soție. Să știi că dînsu-al meu e supărat! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 103. – Forme gramaticale: gen.-dat. (rar în limba literară) dînsului (ISPIRESCU, L. 98), dînsei, dînșilor, dînselor.

dấnsul pr. m., g.-d. dấnsului, pl. dấnșii, g.-d. dấnșilor; f. dấnsa, g.-d. dấnsei, pl. dấnsele, g.-d. dấnselor

dânsul pron. m. (g.-d. dânsului), pl. dânșii (g.-d. dânșilor); f. sg. dânsa (g.-d. dânsei), pl. dânsele (g.-d. dânselor)

DANS s. joc. (înv.) salt, săltare, săltătură. (Un ~ popular.)

DÂNSA s. art. v. nevastă, soție.

DÂNSELE s. pl. art. v. iele.

DÂNSUL s. art. v. bărbat, soț.

DANS s.n. Serie de mișcări ritmice, expresive ale corpului, executate în tactul unei melodii. [< fr. danse, cf. it. danza, germ. Tanz].

DANS s. n. gen artistic constând din mișcări ritmice, expresive, ale corpului, execuate în tactul unei melodii. (< fr. danse)

dans (dánsuri), s. n. – Joc, mișcări ritmice ale corpului omenesc. – Var. danț (înv.). Fr. danse; var. cu fonetismul it. danza, cf. germ. Tanz.Der. dansa, vb. din fr. danser; dansant, adj. (care poate fi dansat; urmat de dans); dansator, s. m. (om care dansează; balerin); dansatoare, s. f. (femeie care dansează; balerină); dănțui, vb. (a dansa); dănțuitor, s. m. (dansator; balerin); dănțuitoare, s. f. (dansatoare); dancing, s. n. (local unde se dansează), din engl. dancing, pronunțat dansing și vulg. danțing.

DANS ~uri n. 1) Mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mișcări ritmice, plastice și expresive ale corpului, executate în ritmul unei melodii. 2) Tehnică de executare a unor astfel de mișcări. Lecții de ~. 3) Muzică după care se execută astfel de mișcări. 4): ~ul albinelor mijloc de semnalizare al albinelor, constând din anumite mișcări, prin care își comunică găsirea unei surse de hrană, direcția și distanța la care se află aceasta. /<fr. danse, germ. Tanz

DÂNSUL dânsa (dânșii, dânsele) pron. pers. (întrebuințat mai ales la nominativ și acuzativ) El, ea (ei, ele). [G.-D. dânsului, dânsei, dânselor] /de + însul

danț n. joc, mișcare cadențată a corpului, cu pașii măsurați și obișnuit la sunetul muzicei: beții și danțuri și chiote voioase AL. [Cf. it. DANZA și nemț. TANZ].

dâns pr. el (cu o nuanță emfatică): se mira toată lumea de învățătura dânsului ISP. [Contras din de îns].

Dânsele f. pl. Mold. Tr. alt nume dat Ielelor; de dânsele, reumatism: descântec de dânsele. [V. Ielele].

*dans n., pl. urĭ (fr. danse, f.). Joc, mișcare cadențată și legănată a corpuluĭ după sunetu muziciĭ. – Vechi danț (d. it. danza, supt. infl. polonuluĭ taniec, tanca, rut. tancĭ).

dî́nsele f. pl. art. (d. dînsu, dînsa, el, ĭa). Alt nume al ĭelelor.

dî́nsu, dî́nsa pron. pers., pl. dînșiĭ, dînsele (lat. * de ipsum, de unde și it. desso. V. însu, adins, dins). El, ĭa. – În vest numaĭ despre persoane în semn de respect (ca dumnealuĭ, dumneaĭeĭ), la nom., gen. și dat.: vine dînsu, dînsuluĭ, dînșiĭ, dînșilor. În est numaĭ cu prep.: cu dînsu, de dînsu, de la dînsu, pe dînsu (cu în, din și pin: într’însu, dintr’însu, pintr’însu) despre persoane, ĭar cu între și despre lucruri: liniile se ating între dînsele. – Forme vechĭ: dînsul, dins, dîns; cătr’însul; cu îns(ul), cunînsul, cununs(ul), cunus(ul), din latinu cum ipso, *cun ipso, de unde s’a făcut cun insul, apoĭ cu nînsul, cu nunsul, cu nusul; de îns(ul), dîns(ul) = de dînsul; dup’îns(ul), pre îns(ul), prins(ul) = pre dînsul; sprins(ul) = spre dînsul.

ĭéle f. pl. d. pron. ĭel, ĭa. Niște zîne despre care poporu crede că-țĭ provoacă paralizie, reŭmatizm ș. a. Luat, apucat de ĭele, paralizat. – Le maĭ zice și dînsele, frumoasele, șoimanele, vîntoasele. V. întîlnitură.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DANS s. joc. (înv.) salt, săltáre, săltătúră. (Un ~ popular.)

de-dî́nsele s. v. PĂLĂRIA-CUCULUI.

dî́nsa s. art. v. NEVASTĂ. SOȚIE.

DÎ́NSUL pron. dumnealui, el, (pop.) dumneasá, (înv.) núsul.

dî́nsul s. art. v. BĂRBAT. SOȚ.

DANS. Subst. Dans, danț (pop.), dănțuire (pop.), dănțuit, joc. Dans ritual, dans sacru, dans magic; dans popular; dans modern; dans de salon; dans de caracter; dans cu temă, dans tematic; dans clasic (academic). Balet. Arta dansului, arta baletului, coregrafie. Dansator, dănțuitor (pop.), jucător (pop.); baiaderă; girl; balerin, balerină, baletist, baletistă. Coregraf; maestru de balet; instructor de dans. Echipă de dansuri, ansamblu de dansuri, formație de dansuri. Seară de dans, serată dansantă, ceai dansant; bal. Dancing (rar); discotecă. Ansamblu de balet, trupă de balet; corp de balet. Adj. Coregrafic; dansant. Vb. A dansa, a dănțui (pop.), a juca (pop.), a țopăi (peior.), a executa un dans; a valsa. A invita la dans. A dansa (pe cineva). V. artă, artist, dansuri populare.

DANSURI POPULARE. Subst. Horă, joc, dans, dănțuire (pop.), dănțuit. Dansator; jucător (pop.), dănțuitor (pop.). Abrudeanca; alivenci (reg,)) alunea; aluneasca; alunelul; ardeleana; ariciul. Banul Mărăcine; bătuta; bărbuncul (înv. și reg.); breaza; brîul; brîulețul; cadîna verde; ca-la-ușa cortului; capra; călușul; călușarii, călușelul; cărășel; cățeaua; ceata; ciobănașul; ciuleandra; cîrligul; corăbiasca; dorul; drăgaica; fecioreasca; geamparale; hațegana; hodoroaga; hora miresii; învîrtita; jiana, jieneasca; mărunta; mocanca, mocăneasca; nuneasca; pambrîul; păpușeasca, pătulul; perinița; pestelcuța; pipărușul; priboiul; pristanda; pristoleanca; purtata; războiul; rîureana; romanul; rustemul; săbărelul; sălcioara; siminicul; sîrba; slănicul; someșana; sultănica; tanganica; tîrna, tîrnoveana; trocăreasa; tropotitura, trapca, tropoțica; țărăncuța; țiitura, țuțăneasca, țuțuiana, țuțuneasca; voiniceasca; zoralia. Vb. A ieși la joc, a ieși la horă; a se prinde în horă, a intra în joc; a dansa, a dănțui (pop.), a juca, a țopăi (peior.), a hori. A invita la dans. A dansa (pe cineva), a juca (pe cineva). V. artă, dans.

dans (< fr. danse, prin germ. Tanz), gen artistic constituit din mișcări variate, ritmice și expresive ale corpului omenesc, executate de regulă cu acompaniament* muzical. Originile d. coincid cu începuturile comunităților omenești, având funcții rituale (mistice, războinice), de invocare a forțelor divine, pentru reușita la vânătoare, confruntări tribale etc. La unele popoare, caracterul ritual s-a păstrat, decantat și abstractizat, până în zilele noastre. La vechii greci d. făcea parte dintre disciplinele fundamentale ale educației, considerat eficient pentru sădirea, menținerea și întărirea sentimentelor de solidaritate socială: d. războinice (pirice), pacifice (emelii), de cules al viilor (epilenice) etc. La romani, d. ritual saltatio (degenerat odată cu decăderea Imperiului) avea de asemenea funcții invocatoare. În ev. med., cu toată tendința clerului de a menține funcția religioasă a d. influențele laice sunt din ce în ce mai puternice, accentuându-se în sec. 13, când se impun în practica socială genuri diverse [denumite chorea (2), charola, carole*, danse, estampie, ductia, pastourelle* ș.a.], în afara unor alegorii și simboluri, ca o expresie simplă și puternică a dragostei de viață a poporului. Renașterea* adâncește acest proces; pașii simpli de până acum se dezvoltă, se combină, gesturile și mișcările se individualizează, apar forme noi, se creează succesiuni tipice (un d. lent, binar*, urmat de altul rapid, ternar*) care vor genera suita*, cristalizată în patru părți fixe: allemanda*, couranta*, sarabanda*, giga*. În vremea lui Bach, suita se executa independent și a jucat un rol important în dezvoltarea muzicii instr. Pe lângă cele patru d. de bază, se includ și altele – boureé*, gavota*, musette*, polacca*, menuetul* (foarte important, devenind parte constitutivă a simfoniei*), ciacona*, passacaglia* (variațiuni pe o temă* ostinato*, cu rol determinant în unele forme muzicale). Spre sfârșitul sec. 18, din Viena iradiază valsul*, d. derivat din Ländler*; tot atunci se impun d. ale altor popoare, ca mazurca*, polca*, boleroul*, jota*, fandango*, ceardașul* ș.a. care cuceresc toate mediile sociale, având rol de seamă în constituirea și afirmarea școlilor naționale. La hotarul dintre sec. 19 și 20, se răspândesc d. de origine amer. ca tango*, samba, habanera*, charlestonul*, foxtrotul* etc., care poartă amprenta muzicii de jazz*, influențând creația unor compozitori moderni. Poporul român are d. de o deosebită bogăție și varietate, care se execută individual, sau în grup (perechi, linie, cerc), diferind de la regiune la regiune. Caracteristică este practica folosirii ca suport muzical a unor melodii diverse pentru unul și același d., ca și executarea pe aceeași melodie a mai multor d. Cele mai răspândite sunt hora (1), sârba, învârtita*, călușul* și multe altele, cu tendința de generalizare datorită activităților artistice de amatori și, îndeosebi, TV (v. joc). În creația muzicală românească, d. pop. au fost utilizate mai întâi în aranjamente*, rapsodii* instr., apoi au stat la baza unor prelucrări* mai complexe, mergând până la invenții melodico-ritmice sugerate de structurile tipice. D. românesc a pătruns nu numai în muzica de balet* a lui M. Jora, P. Constantinescu, Z. Vancea ș.a., ci și în creația corală*, camerală* și simfonică* a lui G. Enescu, M. Jora, M. Andricu, M. Negrea, P. Constantinescu, Th. Rogalski ș.a.

dans macabru, piesă instrumentală de caracter*, redând o atmosferă stranie, sinistră, obținută prin diferite efecte ritmico-melodice, armonice sau orchestrale. (Ex. celebre: D.m. de Listz, de Saint-Saëns).

danț 1. Denumire dată suitei ciclice de jocuri* populare, în Țara Oașului. Ea este alcătuită din trei părți (jocuri): „cu fete”, „feciori în roată” și „de-a-nvârtitu”; formația în care se joacă cunoaște multiple evoluții – coloană de perechi, cerc de bărbați, perechi în linie repartizate în spațiul de joc – de asemenea variază și priza între jucători. Ritmul este binar* sincopat „optime” ♪ „optime” ♪ „optime” iar mișcarea, deosebit de viguroasă, cu pași tropotiți, bătăi* de pinteni (pe sol și în aer) învârtituri, bătăi din palme, însoțite de „țipurituri” (strigături* cântate). 2. Denumire dată brâului* (tip brâu bătrân bănățean), în unele localități din Ținutul Pădurenilor (Hunedoara). 3. Danțu, varianta brâului carpatin (mocănesc) din Rășinari (Sibiu). 4. De d., d. sus, denumire sub care sunt cunoscute variante ale ardelenei (1) sincopate, în zona Vașcăului (Bihor).

danț, danțuri, s.n. – (pop.) Dans, joc. – Cf. germ. Tanz „dans” (DEX, MDA), cf. it. danza „dans” (Șăineanu).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a face (pe cineva) un dans expr. a dansa (cu cineva).

a fi luat la dans expr. (intl.) a fi interogat, a fi luat la întrebări.

a lua la dans expr. (intl.d. polițiști) a interoga, a lua la întrebări (un infractor).

salon de dans expr. (er.) spațiul dintre vulvă și anus.

Intrare: dans
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dans dansul
plural dansuri dansurile
genitiv-dativ singular dans dansului
plural dansuri dansurilor
vocativ singular
plural
danț
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular da danțul
plural danțuri danțurile
genitiv-dativ singular da danțului
plural danțuri danțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: dânsul
dânsul
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P42)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular dânsul dânsa
plural dânșii dânsele
genitiv-dativ singular dânsului dânsei
plural dânșilor dânselor