dactil¹ sm [At: MACARIE¹, GRAM. 134/20 / V: (înv) ~os / Pl: ~i, (înv) ~e sn / E: fr dactyle, lat dactylus] 1 (În metrica modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate Si: deget. 2 (În metrica greco-latină) Picior de vers format din trei silabe, prima scurtă urmată de două lungi. 3 (Îvr) Deget. 4 (Îvr; spc) Unitate de măsură echivalentă cu lungimea unui deget.

dactilos sm vz dactil

DACTIL, dactili, s. m. 1. (În metrica modernă) Picior de trei silabe, dintre care întîia este accentuată, iar celelalte două neaccentuate, ceea ce dă versului un ritm descendent. Versuri scrise în dactili. ▭ (În forma de pl. dactile) De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137. 2. (În metrica greco-latină) Picior compus din trei silabe, dintre care prima este lungă, iar celelalte două scurte. – Pl. și: (s. n.) dactile.

DACTIL s.m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două silabe neaccentuate; picior de vers greco-latin format dintr-o silabă lungă, urmată de două silabe scurte. // (Și în forma dactilo-) Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația „în legătură cu degetele”, „deget”; „în legătură cu mașina de scris”. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < lat. dactylus, gr. daktylos, cf. fr. dactyle].

DACTIL ~i m. 1) (în versificația antică) Picior de vers format dintr-o silabă lungă și două scurte. 2) (în versificația modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două neaccentuate. /<fr. dactyle, lat. dactylus.

dactil n. picior de vers greco-latin, format dintr’o silabă lungă urmată de două scurte: iambii suitori, troheii, săltărețele dactile EM.

*dáctil n., pl. e (vgr. dáktylos, deget). Proz. Picĭor din versurile Grecilor și Romanilor, compus dintr’o silabă lungă și doŭă scurte (ca în dûcĕrĕ), și numit așa pin comparațiune cu degetu, care are o falangă mare și doŭă micĭ. – Și dactíl (după fr. dactyle) și rar masc.

dactil s. m., pl. dactili

dactil s. m., pl. dactili

dactil s. m., pl. dactili

dactil, pl. dactili

dactil, -le.

dactil (< gr. δάϰτυλος [daktylos], „deget”), picior (1) metric format dintr-o silabă lungă urmată de două scurte: -UU. Își trage numele de la analogia cu cele trei falange ale degetului (una mai lungă și două mai scurte). În versurile dactilice, unitatea metrică coincide cu piciorul (și nu cu dipodia*, ca în versurile iambice*, trohaice* sau anapestice*).

dactilo-epitrit (< gr. δάϰτυλος + ἐπίτριτος), [în metrica (2) antică] asociere de serii dactilice* cu epitrit* II (derivat, la rândul lui, din dipodia trohaică). V. epitrit.

DACTIL (< fr. dactyle < lat. dactylus < gr. daclylos, deget) Unitate metrică, în poezia antică, greacă și latină, alcătuită din trei silabe, o silabă lungă urmată de două silabe scurte (...) și folosită în versurile pentametrice și hexametrice. În literatura noastră, puțini poeți au folosit dactilul: V. Alecsandri, în Moldova în 1857, D. Bolintineanu, în Mihnea și baba, G. Murnu, în traducerea Iliadei lui Homer, G. Topîrceanu, în Chinurile lui Ulise din Parodii originale. În traducerea Iliadei în hexametru dactilic, compus din cinci picioare dactilice și unul trohaic, dactilul antic a fost adaptat dactilului modern (o silabă accentuată și două neaccentuate). Sare din scaun îndată, de mînă ridică moșneagul Milă fiindu-i de capul cărunt și de barba căruntă. (HOMER, Iliada) Dactilul imprimă versului un ritm săltăreț, cum îl caracterizează și Eminescu, în Scrisoarea II: De ce dorm îngrămădite între galbenele file Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile.

Dactili = Dactyli.

DACTÍL (< fr., lat., gr. daktylos „deget”) s. m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate (în metrica modernă) sau dintr-o silabă lungă urmată de două scurte (în metrica antică).