dacoroman, ~ă [At: ȘĂINEANU, D. U. / S și: daco-roman / Pl: ~i, ~e / E: dac¹ + roman] 1 smp Populație de limbă latină care s-a format pe teritoriul Daciei în timpul stăpânirii romane prin amestecul dacilor (5) cu coloniștii romani. 2-3 smf, a (Persoană) care aparține dacoromanilor (1). 4 a Privitor la dacoromani (1). 5 a Specific dacoromanilor (1).

DACOROMÂN, -Ă, dacoromâni, -e, s. m., adj. 1. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. 2. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni (1), devenit limbă națională și literară. – Dac + român.

dacoromân, ~ă [At: SADOVEANU, O. XX, 613 / Pl: ~i, ~e / E: dac¹ + român] 1 smp Populație românească din nordul Dunării. 2-3 smf, a (Persoană) care aparține dacoromânilor (1). 4-5 smf, a (Om) originar din nordul Dunării. 6 sf Dialect vorbit de dacoromâni (1). 7 a (D. dialecte, graiuri) Care aparține dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (1). 8 a Privitor la dacoromâni (1) Si: dacoromânesc (2). 9 a Specific dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (3).

DACOROMÂN, -Ă, dacoromâni, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat, f.) Dialect vorbit de dacoromâni, cel mai răspândit și mai dezvoltat dintre dialectele limbii române. 2. S. m. (De obicei la pl.) Român din nordul Dunării. – Dac + român.

DACOROMÎN, -Ă, dacoromîni, -e, adj. (Despre dialect, grai, cuvinte, spre deosebire de aromîn, istroromîn, meglenoromîn) Al romînilor sau privitor la romînii din nordul Dunării. Mîngîie-mă, rogu-te, cu cîteva cuvinte dacoromîne, în singurătatea mea de aici. CARAGIALE, O. VII 11. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de romînii din nordul Dunării.

DACOROMÂN² ~i m. mai ales la pl. ist. Termen folosit pentru a denumi populația romanică din nordul Dunării. / dac + român

DACOROMÂN¹ ~ă (~i, ~e) Care aparținea populației romanice din nordul Dunării. / dac + român

DACOROMÂNĂ f. mai ales art. Limba dacoromânilor. / dac + română

dacoromân (român(esc) din Dacia) adj. m., s. m., pl. dacoromâni; adj. f. dacoromână, pl. dacoromâne

dacoromână (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromânei

dacoromân adj. m., s. m., pl. dacoromâni; adj. f. dacoromână, pl. dacoromâne

dacoromână (idiom) s. f., g.-d. art. dacoromânei

dacoromân adj., s. m. → român

dacoromână (idiomul) s. f., g.-d. art. dacoromânei

dacoromân, -ă adj.

DACOROMÂN, -Ă s. m. și s. f. (< adj. dacoromân, -ă): 1. persoană care face parte din populația de limbă română din toate provinciile istorice ale României și din zonele limitrofe acesteia. Dacoromânii sunt urmașii direcți ai străromânilor (protoromânilor) din aceste zone de formare a poporului român. 2. Termenul de dacoromână este folosit de către lingviștii români pentru a desemna limba română (v.).

DACOROMÂN, -Ă adj. (< dac + român, -ă): în sintagma dialect dacoromân (v. dialect).

DACOROMÂN, -Ă (< dac + român) s. m., adj. 1. S. m. Termen folosit în lingvistică pentru a denumi populația românească din N Dunării spre a o deosebi de populațiile de origine românească ce locuiesc în S Dunării (aromâni, istroromâni, meglenoromâni). 2. Adj. Care aparține dacoromânilor (1), privitor la dacoromâni. ♦ (Substantivat, f.) Dialectul vorbit de dacoromâni (1). A devenit limbă națională și literară. V. limba română.