2 intrări

18 definiții

dăscălít1 sn [At: CADE / E: dăscăli] (Rar) 1-5 Dăscălire (1-5). 6 Sfătuire. 7 Dojenire. 8 Cicălire.

dăscălit2, -ă a [At: DOSOFTEI, V. S. Noiembrie 150r/30 / Pl: ~íți, ~e / E: dăscăli] 1 Învățat. 2 (Fig; înv) Iscusit. 3 Povățuit. 4 (Pex) Cicălit. 5 (Rar; d. animale) Dresat.

DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.

DĂSCĂLÍT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. Povățuit, sfătuit, învățat; (despre animale) dresat. Toate lighioile curții îi ieșeau înainte, parcă erau dăscălite. DELAVRANCEA, S. 229.

dăscălí [At: PRAV. 300 / Pzi: ~lesc / E: dascăl] 1 vi (Înv) A exercita profesiunea de dascăl (4). 2 ct (C. i. oameni) A sfătui. 3 vt (Pex) A dojeni. 4 vt A insista în mod supărător cu reproșuri, sfaturi etc. Si: a cicăli.

DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. Mătușă-sa... după ce a lăsat-o să plîngă să se răcorească, a povățuit-o, a dăscălit-o. GALACTION, O. I 125. Moartea, avînd bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă. CREANGĂ, P. 322. Mintea... Este un înțelept sfetnic tocmit să ne dăscălească. CONACHI, P. 281. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. Cum prindea pe unul la strîmtoare, cum îl lua la dăscălit: că el așa, că el pe dincolo. GALAN, Z. R. 11. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl (1). Tata dăscălește aci de cincisprezece ani. C. PETRESCU, Î. II 169.

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 dăscăleáscă

dăscălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăscăleáscă

DĂSCĂLÍ vb. 1. a admonesta, a certa, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) 2. v. cicăli.

DĂSCĂLÍ vb. v. îndruma, învăța, povățui, sfătui.

A DĂSCĂLÍ ~ésc 1. tranz. 1) înv. (persoane) A face să capete anumite cunoștințe și deprinderi; a învăța; a instrui. 2) (persoane) A trata cu dojeni; a mustra; a probozi. 3) fam. A trata cu povețe; a sfătui; a îndruma; a povățui; a învăța. 2. intranz. A practica ocupația de dascăl; a fi dascăl. /Din dascăl

dăscălesc a. 1. ce ține de dascăl; 2. pedantesc: apucături dăscălești.

dăscălì v. 1. a instrui, a povățui: având bunătate a dăscăli pe Ivan CR.; 2. a dresa: lighioi păr’că erau dăscălite.

2) dăscălésc v. tr. (d. dascăl). Fam. Instruĭesc, învăț. V. intr. Funcționez ca dascăl.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DĂSCĂLÍ vb. 1. a îndruma, a învăța, a povățui, a sfătui. (L-a ~ multă vreme.) 2. a admonesta, a certa, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) 3. a bodogăni, a cicăli, a plictisi, a sîcîi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bîrîi, a bîzîi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cîrîi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atîta!)

Intrare: dăscăli
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dăscăli dăscălire dăscălit dăscălind singular plural
dăscălește dăscăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dăscălesc (să) dăscălesc dăscăleam dăscălii dăscălisem
a II-a (tu) dăscălești (să) dăscălești dăscăleai dăscăliși dăscăliseși
a III-a (el, ea) dăscălește (să) dăscălească dăscălea dăscăli dăscălise
plural I (noi) dăscălim (să) dăscălim dăscăleam dăscălirăm dăscăliserăm, dăscălisem*
a II-a (voi) dăscăliți (să) dăscăliți dăscăleați dăscălirăți dăscăliserăți, dăscăliseți*
a III-a (ei, ele) dăscălesc (să) dăscălească dăscăleau dăscăli dăscăliseră
Intrare: dăscălit
dăscălit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dăscălit dăscălitul dăscăli dăscălita
plural dăscăliți dăscăliții dăscălite dăscălitele
genitiv-dativ singular dăscălit dăscălitului dăscălite dăscălitei
plural dăscăliți dăscăliților dăscălite dăscălitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)