dărăpănare sf [At: DEX² / E: dărăpăna] 1 Ruinare. 2 Năruire. 3 (Reg) Jale.

DĂRĂPĂNARE s. f. Acțiunea de a (se) dărăpăna; ruinare, năruire, prăbușire, surpare. (Fig.) În mijlocul acestei cumplite dărăpănări a planurilor și a speranțelor sale, ce făcea oare Horia? ODOBESCU, S. III 540.

dărăpănare f. ruină: dărăpănarea împărăției; fig. dărăpănarea sănătății.

dărăpănáre f. Ruină, risipire: dărăpănarea caseĭ, familiiĭ. Alterare, stricare: dărăpănarea sănătățiĭ.

DĂRĂPĂNA, dărapăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [Prez. ind. și: dărăpăn] – Din bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.

dărăpăna [At: DEX² / Pzi: ~rapăn / E: pbl lat derapinare] 1 vr (La persoana 3) A se ruina. 2 vr (Pex) A se nărui. 3 vt (Reg) A-și smulge părul (de jale, de desperare).

derăpăna v vz dărăpăna

drăpăna v vz dărăpăna

drăpănare sf vz dărăpănare

DĂRĂPĂNA, dărapăn, vb. I. 1. Refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. Tranz. (Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). – Probabil din lat. *derapinare.

DĂRĂPĂNA, dărapăn, vb. I. 1. Refl. (Mai ales despre construcții) A se ruina, a se distruge, a se strica, a se prăpădi; p. ext. a se nărui, a se surpa, a se prăbuși. Vechea mînăstire s-a dărăpănat. VLAHUȚĂ, O. A. II 151. ◊ Tranz. Fig. În zadar se mai cercară unii din boierii pribegi... să-i dărapene cu armele domnia. ODOBESCU, S. A. 125. 2. Tranz. (Regional; cu privire la păr) A-și smulge părul (de desperare, de jale). Intra-n casă suspinînd, Ieșea afară tot plîngînd, Păr bătrîn dărăpănînd. ȘEZ. VII 57. Cînd la țeapă se uita, Păr din cap dărăpăna Și cu jale tot zicea. TEODORESCU, P. P. 536.

A SE DĂRĂPĂNA pers.3 se dărapănă intranz. pop. (despre construcții) A se preface în ruine; a se ruina; a se dărâma; a se distruge. /<lat. derapinare

dărăpănà v. a sdrobi, a prăpădi: alții să-i dărăpene cu armele domnia OD. [Cf. lat. DERIPERE].

dărápăn, a -ăpăná v. tr. (lat. derápino, -áre, d. rápere, a răpi. Cp. și cu ngr. drapanizo, cosesc. – Dărapăn, enĭ, -ănă; să dărapene). Stric, distrug, risipesc (propriŭ și fig.) V. refl. Casa, familia s’a dărăpănat. Mă alterez, mă stric: sănătatea s’a dărăpănat. – Și derapăn (Munt.) și drapăn (Mold.).

drápăn V. dărapăn.

!dărăpănare s. f., g.-d. art. dărăpănării; pl. dărăpănări

dărăpănare s. f., g.-d. art. dărăpănării

dărăpănare s. f., g.-d. art. dărăpănării

+dărăpăna² (a se ~) (a se ruina) vb. refl., ind. prez. 3 se dărăpănează, imperf. 3 pl. se dărăpănau; conj. prez. 3 să se dărăpăneze; ger. dărăpănându-se

dărăpăna¹ (a ~) (a smulge păr, fulgi) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. dărapăn/dărăpăn, 2 sg. dărapeni/dărăpeni, 3 dărapănă; conj. prez. 1 sg. să dărapăn/să dărăpăn, 3 să dărapene/să dărăpene; imper. 2 sg. dărapănă

dărăpăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărapăn/dărăpăn, 2 sg. dărapeni, 3 dărapănă; conj. prez. 3 să dărapene/să dărăpăne

dărăpăna vb., ind. prez. 1 sg. dărapăn, 2 sg. dărapeni, 3 sg. dărapănă; conj. prez. 3 sg. și pl. dărapene

dărăpăna (ind. prez. 1 sg. dărapăn, conj. dărapene)

dărapăn, -peni 2.

DĂRĂPĂNARE s. 1. v. ruinare. 2. cădere, dărâmare, dărâmat, năruire, năruit, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (ă unei case bombardate.)

DĂRĂPĂNARE s. 1. degradare, măcinare, părăginire, ruinare, stricare. (~ unui zid vechi.) 2. cădere, dărîmare, dărîmat, năruire, năruit, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unei case bombardate.)

DĂRĂPĂNA vb. 1. v. ruina. 2. a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hâi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Un obuz a ~ zidul cetății.)

DĂRĂPĂNA vb. 1. a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a (se) dărîma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Un obuz a ~ zidul cetății.)

dărăpăna (-nez, dărăpănat), vb. – 1. (Înv.) A tăia, a zgîria. – 2. (Înv.) A smulge părul din cap. – 3. (Rar) A lua, a prăda, a jefui. – 4. A distruge, a nărui, a rade de pe fața pămîntului. – 5. A dăuna, a păgubi, a ruina. – Var. derăpăna. Lat. dĕruncĭnāre „a peria, a netezi, a nivela”. Semantismul prezintă dificultăți, în lumina primelor folosiri documentate în limba veche și populară, dar uitate în limba scrisă. Fonetismul indică faptul că trebuie să se plece de la o var. *dĕru(n)quĭnāre, cu trecerea lui qu › p; la pierderea infixului nazal ar fi putut influența analogia cu rupes, cf. it. dirupare, dirupinato. Ipotezele anterioare sînt insuficiente: lat. *deripinare (Candrea, Éléments, 11); dēripināre din lat. *dĕrapĕre (Philippide, Principii, 99; Pușcariu 484; Tiktin; REW 2579; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 165; cf. contra Graur, BL, V, 95), formație dificilă care nu explică evoluția semantică; gr. δρεπανιζω „a seca” (Bogrea, Dacor., IV, 807). – Der. dărăpănătură, s. f. (ruină, clădire dărăpănată).