dărână¹ sf [At: DLR ms / Pl: ~ne / E: drr dărâmat] (Reg; îe) O ~ de om Om de nimic.

dărână² sf vz dorângă

dărângă sf vz dorângă

dorangă sf vz dorângă

dorângă sf [At: H IX 84 / V: ~ran~, ~rin~, ~run~, dăr~ / Pl: ~ngi / E: mg dorong, srb doronga] (Olt; Ban) 1 Prăjină pe care se atârnă haine, țoale etc., așezată sub streașină, în tinda casei sau lângă cuptor. 2 Par pentru cărat hârdaie. 3 Prăjină pentru legat carul. 4 (Lpl) Bucăți de lemn prinse de căpriori pentru a le mări rezistența. 5 Penis. modificată

doringă sf vz dorângă

dorungă sf vz dorângă

torungă sf vz dorângă

DORÎNGĂ, dorîngi, s. f. Prăjină fixată în interiorul caselor țărănești sau sub streașină, pe care se atîrnă rufe sau alte obiecte; culme (3). ♦ Prăjină cu care se poartă de către două persoane un hîrdău; părîngă.

DORÎNGĂ, dorîngi, s. f. (Reg.) Culme (3). ♦ Prăjină care servește la transportarea unui hîrdău de către două persoane sau care servește la întinsul rufelor. – Magh. dorong.

dărîn, a -á v. tr. (lat. de-rêno, -áre, d. ren, rinichi, adică „a vătăma rinichiĭ pin prea mare sforțare”. V. rinichi. Cp. cu deșel și spetesc). Vest. Dăhulez. V. dorovăĭesc.

dorîngă f., pl. ĭ (ung. dorong, durung, prăjină, rudă. V. drug). Olt. Prăjina pe care se întind rufele și haĭnele în casă. Părîngă, cĭobîrnac. V. tarîngă.

dărîna (-n, -at), vb. – A deșela, a speti, a istovi, a obosi. Lat. *dĕrenēre, de la rēn „rinichi” (REW 2581; Candrea; cf. Graur, BL, V, 95). În Trans. și Banat; cf. it. direnare, sp. derrengar. – Der. dărînat, adj. (inutil, nefolositor).

dorîngă (dorîngi), s. f. – (Olt.) Prăjină. Sb. doronga, încrucișat cu părîngă (Candrea). După Scriban, din mag. dorong, care provine tot din sb.

dărâna, dărânez, vb. I (reg.) a obosi tare, a se slei de puteri.

dorângă, dorângi, s.f. (reg.) prăjină de întins rufele.