5 definiții pentru dănuitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dănuitor, ~oare [At: SOB. HRIS., 42 / Pl: ~i, ~oare / E: dănui + -tor] (Înv) 1 smf Donator. 2 a (Îs) Hârtie ~oare Act de donație.

DĂNUITÓR, -OÁRE, dănuitori, -oare, s. m. și f. (Învechit) Persoană care face o danie; donator. Sarcinile impuse tutulor [sic] mănăstirilor în genere de către ctitorii și dănuitorii lor. ODOBESCU, S. II 29. Epitropia, iară nu moștenirea fiind clauză principală a dănuitorului acestor moșii. I. IONESCU, D. 417.

DĂNUITÓR, -OÁRE, dănuitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Donator. – Din dănui + suf. -(i)tor.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: dănuitor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dănuitor
  • dănuitorul
  • dănuitoru‑
plural
  • dănuitori
  • dănuitorii
genitiv-dativ singular
  • dănuitor
  • dănuitorului
plural
  • dănuitori
  • dănuitorilor
vocativ singular
  • dănuitorule
plural
  • dănuitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dănuitor, -oare dănuitoare

  • 1. învechit Persoană care face o danie.
    exemple
    • Sarcinile impuse tutulor mănăstirilor în genere de către ctitorii și dănuitorii lor. ODOBESCU, S. II 29.
      surse: DLRLC
    • Epitropia, iară nu moștenirea fiind clauză principală a dănuitorului acestor moșii. I. IONESCU, D. 417.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • dănui + sufix -(i)tor.
    surse: DLRM