opțiuni
  • info

11 definiții pentru dăinuitor

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂINUITOR, -OARE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

DĂINUITOR, -OARE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, trainic, persistent. [Pr.: -nu-i-] – Dăinui + suf. -tor.

dăinuitor, ~oare a [At: I. IONESCU, D. 218 / V: (îvr) ~nitor, ~năi~ / Pl: ~i, ~oare / E: dăinui + -tor] Care dăinuiește Si: durabil, persistent, stăruitor, stătător, (liv) subzistent, (înv) trăitor.

DĂINUITOR, -OARE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, persistent, trainic. Că se-ngrozesc de moarte zgîrciții, mă pricep, Și-ndrăgostiții tineri cîți dragostea și-o-ncep, Că au și unii și-alții comori dăinuitoare. MACEDONSKI, O. II 74. Ferice de voi, care credeți că toate sînt adevărate și dăinuitoare. SLAVICI, N. I 243. Vînătorul... să dea nevinovaților săi adversari un răgaz ce, în curînd, îi va asigura, tot lui, o mai spornică și mai dăinuitoare izbîndă. ODOBESCU, S. III 38. – Pronunțat: -nu-i-.

DĂINUITOR ~oare (~ori, ~oare) Care dăinuiește; persistent; peren. [Sil. dăi-nu-i-] /a dăinui + suf. ~tor

dăimăitor, ~oare a vz dăinuitor

dăinitor, ~oare a vz dăinuitor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dăinuitor (desp. dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitori; f. sg. și pl. dăinuitoare

dăinuitor (dăi-nu-i-) (rar) adj. m., pl. dăinuitori; f. sg. și pl. dăinuitoare

dăinuitor adj. m., pl. dăinuitori; f. sg. și pl. dăinuitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂINUITOR adj. v. durabil, rezistent, solid, trainic.

dăinuitor adj. v. DURABIL. REZISTENT. SOLID. TRAINIC.

Intrare: dăinuitor
dăinuitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinuitor
  • dăinuitorul
  • dăinuitoru‑
  • dăinuitoare
  • dăinuitoarea
plural
  • dăinuitori
  • dăinuitorii
  • dăinuitoare
  • dăinuitoarele
genitiv-dativ singular
  • dăinuitor
  • dăinuitorului
  • dăinuitoare
  • dăinuitoarei
plural
  • dăinuitori
  • dăinuitorilor
  • dăinuitoare
  • dăinuitoarelor
vocativ singular — —
plural — —
dăimăitor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dăinitor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dăinuitor, dăinuitoareadjectiv

  • 1. Care dăinuiește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: durabil peren persistent rezistent solid trainic
    • format_quote Că se-ngrozesc de moarte zgîrciții, mă pricep, Și-ndrăgostiții tineri cîți dragostea și-o-ncep, Că au și unii și-alții comori dăinuitoare. MACEDONSKI, O. II 74. DLRLC
    • format_quote Ferice de voi, care credeți că toate sînt adevărate și dăinuitoare. SLAVICI, N. I 243. DLRLC
    • format_quote Vînătorul... să dea nevinovaților săi adversari un răgaz ce, în curînd, îi va asigura, tot lui, o mai spornică și mai dăinuitoare izbîndă. ODOBESCU, S. III 38. DLRLC
etimologie:
  • Dăinui + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.