3 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂINUÍ, dắinui, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Pr.: dăi-.Prez. ind. și: dăinuiesc] – Din sb. danovati.

dăina1 vtr [At: LB / V: (îrg) dănia (Pzi: daniu), (reg) ~năca, ~năi, dălnui, ~năi, ~nănăi / Pzi: ~nez / E: fo] 1-2 (Pop) A (se) balansa (de pe un picior pe altul). 3-4 (Spc) A (se) legăna (în scrânciob).

dăinui vt [At: I. GOLESCU, C., ap. DA ms / V: (îvr) ~ni (Pzi: dăinesc), ~năi (pzi: dăinăi) / Pzi: dăinui și ~esc / E: srb danovati] 1 (La persoana 3) A continua să existe (în timp) Si: a dura, a se menține, a se păstra, a rămâne, a sta, a ține, (liv) a subzista, (înv) a petrece, a via. 2 (Rar) A trăi. corectată

DĂINUÍ, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dắinui] – Din scr. danovati.

DĂINUÍ, dăinuiesc și dăinui, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A ține un timp îndelungat, a se prelungi în timp; a dura, a persista. Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. ♦ (Despre ființe) A trăi, a viețui, a exista. Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39.

DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

A DĂINUÍ ~iésc intranz. 1) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre ființe) A se mai afla în viață; a viețui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati

dăinuí v. a dura, a subzista: de n’ar avea cu ce să dăinuească ISP. [Bulg. DANOVATl].

2) dăinéz (mă) v. refl. (imit. ca și dănănăĭesc). Trans. (Jiu). Mă daŭ în leagăn saŭ scrînciov. – În est rar mă dăĭnăĭesc, mă legăn, mă bîțîĭ.

dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!dăinui (a ~) (desp. dăi-) vb., ind. prez. 3 sg. dăinuie/dăinuiește, imperf. 3 pl. dăinuiau; conj. prez. 3 să dăinuie/să dăinuiască corectată

dăina (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăinea

!dăinui (a ~) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăinuie, imperf. 3 sg. dăinuia; conj. prez. 3 să dăinuie

dăiná vb. (sil. dăi-), ind. prez. 3 sg. dăineáză

dăinuí vb. (sil. dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiésc / dăinui, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăinuiáscă / dăinuie

dăinui (ind. prez. 3 sg. dăinuiește, conj. dăinuiască)

dăinuesc, -uiască 3 conj , -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂINÁ vb. v. balansa, clătina, legăna, oscila, pendula.

DĂINUÍ vb. v. exista, fi, trăi, viețui.

DĂINUÍ vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea și pământul.) 2. v. menține.

dăina vb. v. BALANSA. CLĂTINA. LEGĂNA. OSCILA. PENDULA.

dăinui vb. v. EXISTA. FI. TRĂI. VIEȚUI.

DĂINUI vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care ~ și astăzi.) 2. a dura, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui ~ pînă astăzi.)

A dăinui ≠ a dispera, a pieri

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dăiná (-néz, -át), vb. – (Trans.) A legăna, a balansa. – Var. (Mold.) dăinăi. Creație expresivă, ca dănănăi, bănănăi. Pare a fi același cuvînt ca dăinăi, vb. (Trans., a fredona). După Cihac, II, 90, din pol. dindać „a legăna”, ceh. dyndati „a legăna”, iar după același autor, II, 495, sensul de „a fredona” se explică prin mag. danolni.Der. dăinuș, s. n. (Trans., leagăn, balansoar); dăniuș, s. n. (pistă), cu numeroase var.: dărniuș, dîrdiuș, dîrliuș, tîrliuș, dîrdiiș, derde(l)uș (cf. Iordan, BF, VII, 230).

dăinuí (dăinuiésc, dăinuít), vb.1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent).

Intrare: dăinat
dăinat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinat
  • dăinatul
  • dăinatu‑
  • dăina
  • dăinata
plural
  • dăinați
  • dăinații
  • dăinate
  • dăinatele
genitiv-dativ singular
  • dăinat
  • dăinatului
  • dăinate
  • dăinatei
plural
  • dăinați
  • dăinaților
  • dăinate
  • dăinatelor
vocativ singular
plural
dăinare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinare
  • dăinarea
plural
  • dăinări
  • dăinările
genitiv-dativ singular
  • dăinări
  • dăinării
plural
  • dăinări
  • dăinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dăina
  • silabație: dăi-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăina
  • dăinare
  • dăinat
  • dăinatu‑
  • dăinând
  • dăinându‑
singular plural
  • dăinea
  • dăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinez
(să)
  • dăinez
  • dăinam
  • dăinai
  • dăinasem
a II-a (tu)
  • dăinezi
(să)
  • dăinezi
  • dăinai
  • dăinași
  • dăinaseși
a III-a (el, ea)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăina
  • dăină
  • dăinase
plural I (noi)
  • dăinăm
(să)
  • dăinăm
  • dăinam
  • dăinarăm
  • dăinaserăm
  • dăinasem
a II-a (voi)
  • dăinați
(să)
  • dăinați
  • dăinați
  • dăinarăți
  • dăinaserăți
  • dăinaseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăinau
  • dăina
  • dăinaseră
verb (V343.2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinăi
  • dăinăire
  • dăinăit
  • dăinăitu‑
  • dăinăind
  • dăinăindu‑
singular plural
  • dăinăie
  • dăinăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinăi
(să)
  • dăinăi
  • dăinăiam
  • dăinăii
  • dăinăisem
a II-a (tu)
  • dăinăi
(să)
  • dăinăi
  • dăinăiai
  • dăinăiși
  • dăinăiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinăie
(să)
  • dăinăie
  • dăinăia
  • dăinăi
  • dăinăise
plural I (noi)
  • dăinăim
(să)
  • dăinăim
  • dăinăiam
  • dăinăirăm
  • dăinăiserăm
  • dăinăisem
a II-a (voi)
  • dăinăiți
(să)
  • dăinăiți
  • dăinăiați
  • dăinăirăți
  • dăinăiserăți
  • dăinăiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinăie
(să)
  • dăinăie
  • dăinăiau
  • dăinăi
  • dăinăiseră
Intrare: dăinui
  • silabație: dăi-nu-i info
verb (V343.2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuie
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuiau
  • dăinui
  • dăinuiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuiește
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiesc
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinuiești
(să)
  • dăinuiești
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuiește
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuiau
  • dăinui
  • dăinuiseră
  • silabație: dăi-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăina
  • dăinare
  • dăinat
  • dăinatu‑
  • dăinând
  • dăinându‑
singular plural
  • dăinea
  • dăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinez
(să)
  • dăinez
  • dăinam
  • dăinai
  • dăinasem
a II-a (tu)
  • dăinezi
(să)
  • dăinezi
  • dăinai
  • dăinași
  • dăinaseși
a III-a (el, ea)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăina
  • dăină
  • dăinase
plural I (noi)
  • dăinăm
(să)
  • dăinăm
  • dăinam
  • dăinarăm
  • dăinaserăm
  • dăinasem
a II-a (voi)
  • dăinați
(să)
  • dăinați
  • dăinați
  • dăinarăți
  • dăinaserăți
  • dăinaseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăinau
  • dăina
  • dăinaseră
verb (V343.2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinăi
  • dăinăire
  • dăinăit
  • dăinăitu‑
  • dăinăind
  • dăinăindu‑
singular plural
  • dăinăie
  • dăinăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinăi
(să)
  • dăinăi
  • dăinăiam
  • dăinăii
  • dăinăisem
a II-a (tu)
  • dăinăi
(să)
  • dăinăi
  • dăinăiai
  • dăinăiși
  • dăinăiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinăie
(să)
  • dăinăie
  • dăinăia
  • dăinăi
  • dăinăise
plural I (noi)
  • dăinăim
(să)
  • dăinăim
  • dăinăiam
  • dăinăirăm
  • dăinăiserăm
  • dăinăisem
a II-a (voi)
  • dăinăiți
(să)
  • dăinăiți
  • dăinăiați
  • dăinăirăți
  • dăinăiserăți
  • dăinăiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinăie
(să)
  • dăinăie
  • dăinăiau
  • dăinăi
  • dăinăiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinări
  • dăinărire
  • dăinărit
  • dăinăritu‑
  • dăinărind
  • dăinărindu‑
singular plural
  • dăinărește
  • dăinăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinăresc
(să)
  • dăinăresc
  • dăinăream
  • dăinării
  • dăinărisem
a II-a (tu)
  • dăinărești
(să)
  • dăinărești
  • dăinăreai
  • dăinăriși
  • dăinăriseși
a III-a (el, ea)
  • dăinărește
(să)
  • dăinărească
  • dăinărea
  • dăinări
  • dăinărise
plural I (noi)
  • dăinărim
(să)
  • dăinărim
  • dăinăream
  • dăinărirăm
  • dăinăriserăm
  • dăinărisem
a II-a (voi)
  • dăinăriți
(să)
  • dăinăriți
  • dăinăreați
  • dăinărirăți
  • dăinăriserăți
  • dăinăriseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinăresc
(să)
  • dăinărească
  • dăinăreau
  • dăinări
  • dăinăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dăina, dăinezverb

etimologie:

dăinui, dăinuiverb

  • 1. unipersonal A continua să existe, să se mențină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. DLRLC
    • format_quote Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. DLRLC
  • 2. rar Despre ființe: exista, fi, trăi, viețui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.