DUDUCĂ, duduci, s. f. (Înv.) Termen de politețe care se dădea fetelor și femeilor tinere de la oraș sau din înalta societate. – Cf. tc. dudu „doamnă armeancă sau grecoaică”.

duducă sf [At: PR. DRAM. 306 / V: (reg) dăd~ / Pl: ~uci / E: ns cf tc dudu^[1] „doamnă armeancă sau grecoaică” + -uc(ă)] 1-2 Fată sau femeie tânără de la oraș sau din înalta societate.

DUDUCĂ, duduci, s. f. Termen de politețe care se dădea altădată fetelor și femeilor tinere de la oraș. – Cf. tc. dudu „doamnă armeancă sau grecoaică”.

DUDUCĂ, duduci, s. f. (Mold.) Termen de politețe care se dădea odinioară fetelor și femeilor tinere din clasele avute. Erau cinstiți boiarini și jupănese cu coconii și duducile lor. SADOVEANU, Z. C. 207. Iată și duduca Marghiolița, fata moșului cea frumoasă. ALECSANDRI, T. I 43.

duducă f. Mold. domnișoară: duducele și domnișorii AL. [Turc. DUDU, cu sufixul ipocoristic ca la neneacă].

dudúcă f., pl. ĭ (tuc. dudu, d. pers. tuti, papagal, damă, damă Armeancă. Cp. cu dădacă). Mold. Cocoană, doamnă, maĭ ales în gura poporuluĭ. Maĭ rar. Duduĭe, domnișoară.

dăduca smsa [At: CONTEMPORANUL, I, 621 / E: dadă² + -ucă] (Reg) Tăticul.

dăducă sf vz duducă

duducă (înv.) s. f., g.-d. art. duducăi/duduchii/duducii; pl. duduci

duducă (înv.) s. f., g.-d. art. duducăi/duducii/duduchii; pl. duduci

duducă s. f., g.-d. art. duducăi/duduchii; pl. duduci

DUDUCĂ s. v. domnișoară, duduie.

duducă s. v. DOMNIȘOARĂ. DUDUIE.