DĂDACĂ, dădace, s. f. Femeie angajată pentru creșterea și îngrijirea copiilor mici. ◊ Expr. A face pe dădaca = a-și asuma rolul de a asista, de a îndruma și de a îngriji pe cineva, în special pe un copil. – Din ngr. dada, tc. dadı (influențat de neneacă, babacă, duducă etc.).

dădacă sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ce / E: ngr δάδα, tc dadi (după babacă, duducă, neneacă etc.)] 1 Femeie angajată într-o familie pentru îngrijirea copiilor mici Si: bonă, guvernantă. 2 (Îe) A face pe ~ A-și asuma rolul de a îngriji, de a îndruma (un copil).

DĂDACĂ, dădace, s. f. Femeie angajată pentru creșterea și îngrijirea copiilor mici. ◊ Expr. A face pe dădaca = a-și asuma rolul de a asista, de a îndruma și de a îngriji pe cineva, în special pe un copil. – Din ngr. dadá, tc. dadı (influențat de neneacă, babacă, duducă etc.).

DĂDACĂ, dădace, s. f. (Munt., Mold.; ieșit din uz) Îngrijitoare, femeie angajată la copii în familiile boierești și în familiile înstărite. V. guvernantă, bonă. A rămas singur, numai cu dădacele... iar bunică-sa și maică-sa au pornit cu sania, în aceeași zi, la Vaslui. SADOVEANU, F. J. 768. Dinuț, copilul Filofteei, era acasă în brațele dădacei. GALACTION, O. I 112. N-avea voie să iasă... fără dădaca ei. ISPIRESCU, L. 120. ◊ Expr. A face pe dădaca = a se ocupa prea mult de cineva, a îngriji pe cineva ca pe un copil mic. Ei sînt artileriști și se pricep să tragă cu tunul... nu să facă pe dădacele pe lîngă civili. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 348.

DĂDACĂ ~ce f. Femeie angajată într-o casă sau într-o instituție preșcolară pentru a îngriji copiii mici. ◊ A face pe ~ca a manifesta o grijă exagerată față de cineva. A-i sta cuiva ~ pe cap a copleși pe cineva cu povețe. /<ngr. dada, turc. dadi

dădacă f. îngrijitoare de copii. [Lit. femeie bătrână: titlu onorific].

dădácă f. pl. e (ngr. turc. dadá, id., cu suf. -că, ca și’n duducă, neneacă, babacă. V. dadă). Bonă, guvernantă, îngrijitoare de copiĭ. – În est dadacă.

dădacă s. f., g.-d. art. dădacei; pl. dădace

dădacă s. f., g.-d. art. dădacei; pl. dădace

dădacă s. f., g.-d. art. dădacei; pl. dădace

dădacă, pl. dădace

DĂDACĂ s. v. doică.

DĂDACĂ s. doică, (livr.) bonă, nursă, (Mold. și Bucov.) mancă. (O ~ angajată pentru sugar.)