2 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂBĂLĂZA, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Pref. de- + zăbală (prin metateză).

dăbăla v vz dăbălăza[1] corectat(ă)

  1. În original, incorect tipărit: dăbzălăza LauraGellner

dăbălăza [At: MAIOR, IST. 231 / V: ~la (Pzi: dăbăl), ~lăta, debela, dezăbăla, dezbă~, doboloza / Pzi: ~zez / E: des- + zăbală] 1 vt (Reg; d. vite; c.i. buzele, urechile, capul) A lăsa (să atârne) în jos (de oboseală) Si: a se dăbălogi (1). 2 vt (Pan; d. oameni; c.i. pălăria) A pleoști. 3-4 vtr (Trs; d. plante) A (se) veșteji. 5 vr (Trs) A decădea din punct de vedere fizic Si: (reg) a se dăbălogi (2). 6 vr (Pex) A se deforma. 7 vr (Îrg; d. oameni) A se supăra. 8 vi (Pan; înv; d. sentimente, manifestări ale oamenilor; îf dăbăla) A scădea. 9 vr (Reg; îf dăbăla) A se rezuma.

DĂBĂLĂZA, dăbălăzez, vb. I. (Reg.) 1. Tranz. (Despre animale) A-și lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile; a pleoști. 2. Refl. (Despre oameni) A slăbi, a se moleși. – Probabil din dăbălăzat.

DĂBĂLĂZA, dăbălăzez, vb. I. (Transilv., Mold.) 1. Tranz. (Despre animale; cu privire la cap, gură, urechi) A lăsa în jos, a lăsa să atîrne (de oboseală), a apleca, a pleoști. Calul... dăbălăză urechile, plecă capul la pămînt și rămase neclintit locului. MARIAN, O. II 166. 2. Refl. (Despre persoane) A slăbi, a se moleși.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dăbălăza (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzea, imperf. 3 pl. dăbălăzau; conj. prez. 3 să dăbălăzeze

dăbălăza (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 dăbălăzea

dăbălăza vb., ind. prez. 1 sg. dăbălăzez, 3 sg. și pl. dăbălăzea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂBĂLĂZA vb. v. blegi, bosumfla, îmbufna, pleoști.

dăbălăza vb. v. BLEGI. BOSUMFLA. ÎMBUFNA. PLEOȘTI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dăbălăza (-zez, -at), vb.1. (Refl., Trans) A se bosumfla. – 2. A slăbi, a da drumul. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. dălăbăză, dăbăla, dăbila, dăula, de(h)ula, decula. Origine expresivă. Primul sens indică prezența sl. lobŭza „buză”; dar tratamentul var. se explică numai printr-o interpretare expresivă (cf. Candrea, Scriban). După Cihac, II, 89, din sl. debĕlati, dificil din punct de vedere semantic. Philippide, Principii, 140, interpretează pe dăbălăzat ca deszălăba. REW 2941 (după Pușcariu) îl explică pe dăula prin lat. debilis; și Cihac, II, 93, interpretează var. trans. decula prin pol. kulawić „a șchiopăta”. Der. dăbălat, adj. (despre buze sau urechi; căzut; supărat; îmbufnat); dabilă (var. dabulă, dabălă), s. f. (gloabă, mîrțoagă; dare, bir; femeie rotofeie, durdulie), pentru a cărui evoluție semantică cf. gloabă; dăbilar, s. m. (perceptor, strîngător de dări). După Candrea și Scriban, dabilă s-ar explica prin mag. debella „femeie înaltă”. Graur, BL, II, 145, pleacă de la țig. dabul- „futuere”, și în BL, IV, 77, de la tc. dabul „femeie grasă”; ipoteză puțin probabilă, deoarece cuvîntul circulă numai în Mold. și Trans., unde împrumuturile din tc. sînt rare, și fiindcă nu ține seama de celelalte sensuri ale cuvîntului rom.

Intrare: dăbălăzare
dăbălăzare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăbălăzare
  • dăbălăzarea
plural
  • dăbălăzări
  • dăbălăzările
genitiv-dativ singular
  • dăbălăzări
  • dăbălăzării
plural
  • dăbălăzări
  • dăbălăzărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dăbălăza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăbălăza
  • dăbălăzare
  • dăbălăzat
  • dăbălăzatu‑
  • dăbălăzând
  • dăbălăzându‑
singular plural
  • dăbălăzea
  • dăbălăzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăbălăzez
(să)
  • dăbălăzez
  • dăbălăzam
  • dăbălăzai
  • dăbălăzasem
a II-a (tu)
  • dăbălăzezi
(să)
  • dăbălăzezi
  • dăbălăzai
  • dăbălăzași
  • dăbălăzaseși
a III-a (el, ea)
  • dăbălăzea
(să)
  • dăbălăzeze
  • dăbălăza
  • dăbălăză
  • dăbălăzase
plural I (noi)
  • dăbălăzăm
(să)
  • dăbălăzăm
  • dăbălăzam
  • dăbălăzarăm
  • dăbălăzaserăm
  • dăbălăzasem
a II-a (voi)
  • dăbălăzați
(să)
  • dăbălăzați
  • dăbălăzați
  • dăbălăzarăți
  • dăbălăzaserăți
  • dăbălăzaseți
a III-a (ei, ele)
  • dăbălăzea
(să)
  • dăbălăzeze
  • dăbălăzau
  • dăbălăza
  • dăbălăzaseră
dăbălăta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dăbăla
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dăbălăza, dăbălăzezverb

regional
  • 1. tranzitiv (Despre animale) A lăsa să atârne în jos capul, gura sau urechile. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Calul... dăbălăză urechile, plecă capul la pămînt și rămase neclintit locului. MARIAN, O. II 166. DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre oameni) A se moleși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Prefix de- + zăbală (prin metateză). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.