dârlai¹ sn [At: ȚIPLEA, P. P. 33 / Pl: ~uri / E: pvb dârlâi] (Mar) 1 Doină. 2 Strigătură la horă.

dârlai, dârlaiuri, s.n. – (reg.) 1. Cântec (de dragoste, de dor); doină: „Buhăitul zimbrilor, / Dârlăitul zânelor” (Memoria, 2004-bis: 1.188). 2. Strigătură la horă. (Maram.). – Postverbal a lui dârlâi / dârlăi „a cânta dintr-un instrument” (MDA), cf. dârlă „bucium”.

dârlai, -uri, s.n. – 1. Cântec (de dragoste, de dor); doină: „Buhăitul zimbrilor, / Dârlăitul zânelor” (Memoria 2004-bis: 1188). 2. Strigătură la horă. Atestat doar în Maram. – Din dârlâi / dârlăi „a cânta dintr-un instrument”, cf. dârlă „bucium”.