DĂRAB s. n. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) Bucată. A: Un cîine duce un dărab de carne în gură. VARLAAM. C: Dintr-un dărab face foc, dintr-altul d[ă]rab își face Dumnezeu. CAT. CALV., apud TEW. Frustrum. Darab. Darab. LEX. MARS., .209. ◊ Fig. În vreamea lui Neron ... supt birudalmul lor fiind jidovii un dărab de vreame. C 1692, 512^r. Etimologie: magh. darab. Cf. ș t i u c.