DÎRDORĂ s. f. 1. (Precedat de prep. «în») Toi, zor. În dîrdora jocului nimeni n-are vreme să bage de seamă înghesuiala. SANCU, D. 235. Meșteșugarii erau în dîrdora lucrului. PAS, Z. I 171. ◊ Expr. A fi în dîrdora însurătorii = a-i arde de însurătoare, a umbla de zor să se însoare. 2. (Atestat și în forma durdură) Belea, bucluc, încurcătură, necaz. Acu vreo două luni... s-a întîmplat la noi o durdură mare, de-a fost omorît un negustor. POPA, V. 262. ♦ Spaimă. Știu că am tras o durdură bună, căutîndu-te. CREANGĂ, P. 268. L-o trecut o dîrdoră, da o scăpat. ȘEZ. XXIII 45. – Variante: dîldoră (REBREANU, R. II 54), durdură s. f.