Definiția cu ID-ul 546616:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂLCÎI, călcîie, s. n. 1. Partea dinapoi a tălpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi, a pune etc.) sub călcîi = a se afla (sau a fi, a trăi, a pune) sub dominația cuiva, a fi exploatat, împilat. Fuge (sau merge) de-i pîrîie (sau sfîrîie) călcîiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se învîrti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcîi = a se mișca repede, a fi iute la treabă. A i se aprinde (sau a-i sfîrîi) călcîiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit; b) a fi zorit, nerăbdător. A da călcîie calului = a lovi calul cu călcîiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ (Livr.) Călcîiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcuș etc. – Lat. calcaneum.