cânepiște sf [At: MARIAN, O. I, 397 / Pl: ~ti / E: cânepă + -iște] Teren cultivat cu cânepă Si: cânepărie (2), cânepiș, cânepiștină.

CÂNEPIȘTE ~i f. Teren semănat cu cânepă; cânepărie. /cânepă + suf. ~iște

cânepiște f. câmpie semănată cu cânepă.

CÎNEPIȘTE, cînepiști, s. f. Loc semănat cu cînepă; cînepărie (2).

cînepíște și cînipíște f. (d. cînepă). Loc semănat cu cînepă.

cânepiște s. f., g.-d. art. cânepiștii; pl. cânepiști

cânepiște s. f., g.-d. art. cânepiștii; pl. cânepiști

cânepiște s. f., g.-d. art. cânepiștii; pl. cânepiști

CÂNEPIȘTE s. v. cânepărie.

CÎNEPIȘTE s. cînepărie.

cânepiște, cânepiști, s.f. Teren pe care se cultivă cânepa. ■ (top.) Cânepiște, arătură în Bogdan-Vodă, Rozavlea, Vadul Izei (Vișovan, 2005). – Din cânepă + suf. -iște (Scriban, MDA).

cânepiște, cânepiști, s.f. – Teren pe care se cultivă cânepa. ♦ (top.) Cânepiște, arătură în loc. Bogdan Vodă, Rozavlea, Vadu Izei (Vișovan, 2005). – Din cânepă (< lat. pop. *canapa, de la cannabis „cânepă” < vgr. kannabis) + suf. -iște (Scriban, MDA).