3 intrări
3 definiții
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
CYCLANTHERA Schrad., CICLANTERA, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din America, cca 30 specii, erbacee, anuale sau perene, agățătoare, glabre sau pubescente. Frunze nesegmentate, lobate sau compuse din cca 7 frunzulițe, cîrcei simpli. Plantă monogamă, flori mici, galbene, verzi sau albicioase, caliciul în formă de vas, corolă sferică de 5 ori adînc-crestată, stamine concrescute, antere concrescute în formă de inel. Flori femele singulare, cu ovar oblic-ovat, cu cioc, cele mascule în ciorchine, fruct puțin cărnos cu mai multe semințe.
Cyclanthera explodens Naud. Specie cu frunze nesegmentate sau ușor lobate, pe partea inferioară glabre sau puțin lînoase, cîrcei simpli sau bifurcați. Fruct cu spini groși la maturitate, la atingere aruncă semințele la cca 2,5 m distanță.
- sursa: DFL (1989)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Cyclanthera pedata (L.) Schrad. Specie care înflorește vara. Flori mici, galbene-verzui, cele femele fără peduncul, cele mascule dispuse în ciorchine umbelat. Fructe cilindrice, cărnoase, ca niște castraveți, cu mai multe semințe. Plantă anuală, cca 5 m înălțime, agățătoare, cu cîrcei bifurcați. Frunze compuse cu aromă puternică, alterne, pețiolate (pețiolul principal fără peri și 5 pețioli secundari), frunzulițele verzi-albăstrui, ovat-lanceolate, nedentate sau slab-dentate.
- sursa: DFL (1989)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni