cușniță² sf vz coșniță corectat(ă)

cușniță¹ sf [At: GORJAN, H. II, 166 / V: (reg) cujn~, gujn, cuzn~ / Pl: ~țe / E: bg кущника] (Reg) 1 Vatră (de piatră) pe care lucrează fierarul sau potcovarul și pe care își așază uneltele de lucru. 2 (Pex) Fierărie. 3 Topitoare de fier. 4 Fabrică de cuie. 5 Foc mare. 6 (Îla) Ca la ~ Murdar. 7 Unealtă a dulgherului sau a rotarului Si: (reg) cobâlă, corniță, scaun de înspițat.

CUȘNIȚĂ, cușnițe, s. f. 1. Vatră (de piatră) pe care lucrează fierarul, unde suflă cu foalele și unde-și așază instrumentele. Porunci să arză cușnița ziua și noaptea. ISPIRESCU, L. 220. 2. Atelier al fierarului; fierărie, potcovărie. Se vede... un depozit mare de zgură, ceea ce face a se crede că acolo a fost o cușniță, la care venea apa și învîrtea roata ce purta foile. I. IONESCU, M. 51.

cușniță f. 1. locul unde se bate și se roșește fierul, fierărie: să arză cușnița ziua și noaptea ISP.; 2. scaunul în care se pune roata când se înspițează. [Pol. KUZNIȚA].

cúșniță, V. cujniță.

COȘNIȚĂ, coșnițe, s. f. 1. Coș¹ (1) mic de nuiele sau de papură, folosit la târguieli. ◊ Expr. Bani de (sau pentru) coșniță = sumă destinată cumpărăturilor (zilnice) pentru procurarea alimentelor. 2. Stup făcut din papură, paie, nuiele etc. – Din sl. košĭnica.

cojniță sf vz coșniță

coșniță sf [At: PALIA (1581), 164/7 / V: coj~, cuș~ / Pl: ~țe / E: vsl косъниса, bg rs хощница, srb хощница] 1 Coș (1) mic de nuiele sau de papură pentru cumpărături sau pentru transportat mâncarea la lucru. 2 (Pfm; îe) Doar n-ai căzut cu ~ța din cer Nu ești de neam mare. 3 (Îae) Nu e nimic de capul tău. 4 (Îs) Bani de (sau pentru) ~ Suma zilnică pentru cumpărături într-o gospodărie. 5 (Fam; îe) A face ~ța A face cumpărăturile zilnice. 6 (Reg; spc) Stup. corectat(ă)

cujniță sf vz cușniță² modificată

cusniță sf vz cușniță¹

cuzniță sf vz cușniță

gujniță sf vz cușniță

COȘNIȚĂ, coșnițe, s. f. 1. Coș¹ mic de nuiele sau de papură, folosit la târguieli. ◊ Expr. Bani de (sau pentru) coșniță = sumă destinată târguielilor (zilnice) pentru procurarea alimentelor. 2. Stup făcut din papură, paie, nuiele etc. – Din sl. košĭnica.

COȘNIȚĂ, coșnițe, s. f. 1. Coș mic de nuiele sau de papură, folosit la tîrguit. Oamenii se întinseseră mai bine, peste pat, mîncînd încet din coșnița plină cu gogoși și șorici. PREDA, I. 110. Ucenicul era trimis la patron acasă și ducea coșnița de tîrguieli din piață. PAS, Z. I 256. Eu întorceam capul de la coșniță, dar jimbla și salamul miroseau, iar alunele și migdalele sunau. DELAVRANCEA, H. D. 48. ◊ Expr. Bani de (sau pentru) coșniță = sumă destinată tîrguielilor zilnice pentru procurarea alimentelor. Cîteva zeci de lei pentru coșniță și cheltuieli mărunte. 2. Stup făcut din papură, paie, nuiele etc. Îngrijea o stupină de vreo cincizeci de coșnițe și buduroaie. SADOVEANU, P. M. 50.

COȘNIȚĂ ~e f. 1) Coș de dimensiuni mijlocii, cu o toartă sau două, folosit pentru cumpărături sau alte lucruri mărunte. ◊ Bani de (sau pentru) ~ bani prevăzuți pentru cumpărături alimentare zilnice. 2) Stup primitiv împletit din lozie, papură sau paie. /<sl. košinica

coșniță f. 1. coș mic împletit din nuiele, coș de târguit: bani de coșniță; 2. (de albine) stup mai mare ca uleiul. [Slav. KOȘĬNIȚA].

cójniță, V. coșniță.

cóșniță f., pl. e (vsl. košĭnica, bg. kóšnica. V. coș 2). Coș de papură de adus de ale mîncăriĭ din tîrg. – În vest și cojniță. V. zimbil.

cújniță și cușniță f., pl. e (pol. kužnica, rus. kúznica, d. vsl. kovati, a fabrica bătînd. V. covacĭ). Munt. Vechĭ. Atelier de ferărie.

cușniță (reg.) s. f., g.-d. art. cușniței; pl. cușnițe

cușniță (reg.) s. f., g.-d. art. cușniței; pl. cușnițe

cușniță s. f., g.-d. art. cușniței; pl. cușnițe

coșniță s. f., g.-d. art. coșniței; pl. coșnițe

coșniță s. f., g.-d. art. coșniței; pl. coșnițe

coșniță s. f., g.-d. art. coșniței; pl. coșnițe

coșniță, -țe.

CUȘNIȚĂ s. v. cobilă, fierărie.

cușniță s. v. COBILĂ. FIERĂRIE.

COȘNIȚĂ s. v. stup.

COȘNIȚĂ s. (Transilv.) țechiră. (S-a întors de la piață cu ~ plină.)

coșniță s. v. STUP.

COȘNIȚĂ s. (Transilv.) țechiră. (S-a întors de la piață cu ~ plină.)

cușniță (cușnițe), s. f. – 1. Cuptor al fierarului. – 2. Fierărie. – Var. cușniță. Bg., sb. kužnica, rut. kužĭnica (DAR).

coșniță (coșnițe), s. f. – 1. Coș mic de nuiele. – 2. Stup. Sl. (bg., sb., rus.) košnika (Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; DAR; Conev 64). – Der. coșnițar, s. m. (coșar, împletitor de coșuri). Cf. coș, coșar.

cușniță, cușnițe, s.f. (reg.) 1. vatră de piatră pe care lucrează fierarul sau potcovarul și pe care își așează uneltele de lucru; fierărie, făurărie, potcovărie. 2. unealtă a dulgherului sau a rotarului; cobâlă, corniță, scaun de înspițat roata.

coșniță, coșnițe, s.f. – Coș în care se țineau familiile de albine. Coșurile se așezau pe polițe, lângă pereții unora dintre acareturile gospodăriei; erau confecționate din nuiele împletite, de formă conică, lipite în interior cu pământ (specific zonei Chioar); știubei (Șainelic, 1986: 48). – Din sl. košǐnica (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

coșniță, -e, s.f. – Coș în care se țineau familiile de albine. Coșurile se așezau pe polițe, lângă pereții unora dintre acareturile gospodăriei; erau confecționate din nuiele împletite, de formă conică, lipite în interior (specific zonei Chioar); știubei (Șainelic 1986: 48). – Din sl. košnica.