3 intrări

school Articole pe această temă:

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cuviința vi [At: DA / Pzi: ez / E: ns, cf cuviință] Încuviința.

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s. m. și f., (IX) bunuri, s. n., (X) adv. I. Adj. Care prezintă calitățile necesare prin natura, funcția, destinația sa. 1. Care face în mod obișnuit bine altora, care se poartă bine cu alții; binevoitor. ◊ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ◊ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ◊ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ Expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă bună sau un cuvânt bun (pentru cineva) = a interveni pentru cineva, a susține pe cineva. ◊ Compuse: bun-simț = decență; bună purtare = comportare conformă normelor moralei și educației; certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = politețe. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinți. 4. Caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ◊ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păți bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situație dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri și băuturi) Gustos, apetisant, ales. ◊ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelșugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniștit, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ (În formule de salut sau de urare) Bună dimineața! Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-și îndeplinește bine menirea. ◊ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcțiunile lor) Care funcționează bine. ◊ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preț, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ◊ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățânare. A ști una și bună = a se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulație. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ◊ Expr. La ce bun? = la ce folosește? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic; frumos. 2. (În basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, strașnic. ♦ Considerabil, mare. ◊ Loc adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc. etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., și mai bine. ◊ Compuse: bună-credință s. f. = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credință = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineață) = cândva, odată; pe neașteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S. m. și f. (Înv. și pop.) Bunic, bunică. IX. S. n. 1. Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea, bogăția. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal sau social; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun necorporal). ◊ Bune oficii = intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale pașnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. 6. (La pl.) (Ec.) Bunuri economice = mărfuri și servicii care satisfac nevoile și care există în cantități limitate. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, așa. – Lat. bonus.

CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.

CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia.

cuviință sf [At: TETRAEV. (1574) 239 / V: (înv) ~venin~ / Pl: ~țe / E: ml convenientio cf cuviincios, conveniență] (Înv) 1 Ceea ce i se cuvine cuiva Si: (îvr) cuvenire (1). 2 Ceea ce îi revine de drept cuiva Si: cuvenire (2). 3 Purtare bună, cuviincioasă, politicoasă. 4-5 (Îla, îlav) Cu (sau de, rar în) ~ (Care este) cum se cuvine (4). 6-7 (Înv; îla; îlav) Fără (sau peste) ~ (Care este) nepotrivit. 8 (Îe) A fi de ~ța cuiva A se cere (ceva) de la cineva. 9 (Îla) De ~ Necesar. 10 (Îls) Cele de ~ Cele necesare. 11 (Îal) Ceea ce este conform cu... 12 (Îlav) După ~ță... Conform cu... 13 Privință. 14 Vredncie. 15 Motivație. 16 Măreție. 17 (Slm) Asemănare. 18 (Frm) Conveniență. 19 Ceea ce trebuie.

BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. f. Purtare cuviincioasă (față de cineva). V. politețe. Se purtă cu mare bună-cuviință. ISPIRESCU, L. 39. Buna-cuviință cerea ca vizitele lui să fie mai rari. NEGRUZZI, S. I 111.

CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. 1. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. Copiii respectă... cuviința mesei. GALACTION, O. I 180. E atîta cuviință în ținuta ei, atîta siguranță în fraza ei limpede și curgătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 438. ◊ Loc. adv. După cuviință = după cum se cuvine, așa cum trebuie. El le întîmpină după cuviință. ISPIRESCU, M. V. 27. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, nimerit, potrivit. M-am oprit unde am crezut de cuviință. SAHIA, U.R.S.S. 17. Mă rog, ia măsuri cum crezi de cuviință. CARAGIALE, O. VII 201. Am făcut și eu praznic... și am găsit de cuviință să te poftesc și pe d-ta, cumătre. CREANGĂ, P. 30. Tu, autor al Manualului de vînătoare, n-ai socotit de cuviință a număra și turturica printre păsările de vînat. ODOBESCU, S. III 37. A fi de cuviință = a se cuveni. Nu e de cuviință unui om... a lăuda astă... patimă. NEGRUZZI, S. I 74. Cele de cuviință = cele trebuincioase, necesare, indicate. Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în gîndul său, după ce orîndui cele de cuviință. CREANGĂ, P. 301. 2. (Franțuzism neobișnuit) Ceea ce e convenabil; conveniență. Artele folositoare și cuviințele vieții civilizate. BĂLCESCU, O. II 12.

BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. f. Purtare cuviincioasă. V. politețe. [Gen.-dat.: bunei-cuviințe] – Din bună + cuviință.

CUVIÍNȚĂ ~e f. Conduită unanim acceptată; purtare cuviincioasă. ◊ A găsi (a crede, a socoti) de ~ a crede că este potrivit. După ~ după cum se cuvine. Bună-~ atitudine cuviincioasă; decență. [G.-D. cuviinței; Sil. -vi-in-] /<lat. convenientia

bunacuviință f. ceeace se cuvine, purtare bună, în vorbire sau fapte.

cuviință f. 1. ceea ce se cuvine a face; 2. dreptate, echitate: a găsit de cuviință. [Lat. CONVENIENTIA].

bunăcuviínță, bună-cuviínță saŭ búnă cuviínță f. politeță: buna cuviință, regulele buneĭ cuviințe.

cuviință f., pl. e (d. a se cuveni). Decență, faptă cuviincĭoasă. A găsi de cuviință, a considera vrednic de a fi făcut, a crede că așa e bine.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

búnă-cuviínță (politețe) (-vi-in-) s. f., art. búna-cuviínță (dar: buna lui cuviință), g.-d. art. búnei-cuviínțe

cuviínță (-vi-in-ță) s. f., g.-d. art. cuviínței; pl. cuviínțe

búnă-cuviínță s. f. (sil. -vi-in-), art. buna-cuviínță, g.-d. art. búnei-cuviínțe

cuviínță s. f. (sil. -vi-in-), g.-d. art. cuviínței; pl. cuviínțe

bună-cuviință, gen. bunei-cuviințe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. decență, jenă, maniere (pl.), pudoare, rușine, sfială, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Lipsit de ~.)

arată toate definițiile

Intrare: cuviința
cuviința
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: bună-cuviință
  • silabație: -vi-in-ță info
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bună-cuviință
  • buna-cuviință
plural
genitiv-dativ singular
  • bune-cuviințe
  • bunei-cuviințe
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cuviință
cuviință substantiv feminin
  • silabație: cu-vi-in-ță info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuviință
  • cuviința
plural
  • cuviințe
  • cuviințele
genitiv-dativ singular
  • cuviințe
  • cuviinței
plural
  • cuviințe
  • cuviințelor
vocativ singular
plural

bună-cuviință

  • 1. Purtare cuviincioasă (față de cineva).
    exemple
    • Se purtă cu mare bună-cuviință. ISPIRESCU, L. 39.
      surse: DLRLC
    • Buna-cuviință cerea ca vizitele lui să fie mai rari. NEGRUZZI, S. I 111.
      surse: DLRLC

etimologie:

cuviință

  • 1. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: decență politețe antonime: necuviință attach_file 2 exemple
    exemple
    • Copiii respectă... cuviința mesei. GALACTION, O. I 180.
      surse: DLRLC
    • E atîta cuviință în ținuta ei, atîta siguranță în fraza ei limpede și curgătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 438.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială După cuviință = așa cum trebuie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • El le întîmpină după cuviință. ISPIRESCU, M. V. 27.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
      exemple
      • M-am oprit unde am crezut de cuviință. SAHIA, U.R.S.S. 17.
        surse: DLRLC
      • Mă rog, ia măsuri cum crezi de cuviință. CARAGIALE, O. VII 201.
        surse: DLRLC
      • Am făcut și eu praznic... și am găsit de cuviință să te poftesc și pe d-ta, cumătre. CREANGĂ, P. 30.
        surse: DLRLC
      • Tu, autor al Manualului de vînătoare, n-ai socotit de cuviință a număra și turturica printre păsările de vînat. ODOBESCU, S. III 37.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A fi de cuviință = a se cuveni.
      surse: DLRLC sinonime: cuveni attach_file un exemplu
      exemple
      • Nu e de cuviință unui om... a lăuda astă... patimă. NEGRUZZI, S. I 74.
        surse: DLRLC
    • 1.4. expresie Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în gîndul său, după ce orîndui cele de cuviință. CREANGĂ, P. 301.
        surse: DLRLC
  • 2. franțuzism neobișnuit Ceea ce e convenabil.
    exemple
    • Artele folositoare și cuviințele vieții civilizate. BĂLCESCU, O. II 12.
      surse: DLRLC

etimologie: