7 definiții pentru cuvântăreț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț.

CUVÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cuvântăreți, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbește frumos, meșteșugit. – Cuvânta + suf. -ăreț.

cuvântăreț, ~eață a [At: DOSOFTEI, V. S. 81/2 / Pl: ~i, ~e / E: cuvânta + -ăreț] a (Iuz) (D. persoane) Cuvântător (2). 2 a Bun orator. 3 a (D. persoane) Care predică frumos. 4 a (D. limbi) în care se poate exprima cu ușurință orice idee. 5 sm Înțelept. 6 sm Orator funebru. 7 sm Predicator.

cuvîntăréț, -eáță adj. Vechĭ Înzestrat cu daru vorbiriĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cuvântăréț (rar) adj. m., pl. cuvântăréți; f. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe

cuvântăréț adj. m., pl. cuvântăréți; f. sg. cuvântăreáță, pl. cuvântăréțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUVÂNTĂRÉȚ adj. v. vorbitor.

Intrare: cuvântăreț
cuvântăreț adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuvântăreț
  • cuvântărețul
  • cuvântărețu‑
  • cuvântăreață
  • cuvântăreața
plural
  • cuvântăreți
  • cuvântăreții
  • cuvântărețe
  • cuvântărețele
genitiv-dativ singular
  • cuvântăreț
  • cuvântărețului
  • cuvântărețe
  • cuvântăreței
plural
  • cuvântăreți
  • cuvântăreților
  • cuvântărețe
  • cuvântărețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cuvântăreț

etimologie:

  • Cuvânta + sufix -ăreț.
    surse: DEX '98 DEX '09