4 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUTA, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța Pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută.

cuta [At: I. P. VOITEȘTI, ap. DA / Pzi: ~tez / E: cută] 1 vt A încreți un material textil, a plia, a drapa. 2 vr (D. scoarța pământului) A suferi o cutare2 (2). 3 vr (D. piele, mai ales d. cea de pe obraz) A se rida. 4 vr (Pex; d. oameni) A îmbătrâni.

CUTA, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreți, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, crețuri; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarța pământului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbătrâni. – Din cută.

A SE CUTA mă ~ez intranz. 1) (despre produse textile, confecții etc.) A face cute. 2) (despre scoarța terestră) A se deforma în cute sub acțiunea proceselor interne. 3) (despre piele, față etc.) A căpăta cute; a se încreți; a se zbârci; a se rida. /Din cută

A CUTA ~ez tranz. 1) (rochii, fuste, țesături) A înzestra cu cute; a plisa. 2) A face să se cuteze. /Din cută

CUTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ (Geol.) Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare2. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

cu sf [At: DA / Pl: ~te / E: bg кута] 1 Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte Si: creț2, fălci, încrețitură, pliu. 2 Urmă, dungă rămasă pe o țesătură, pe o hârtie etc, în locul unde au fost îndoite. 3 Încrețitură a scoarței pământului sub acțiunea forțelor tectonice. 4 Rid.

cuță1 sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~țe / E: nct] (Trs; mpl) Fâșie (de slănină).

cuță3 sf [At: ALECSANDRI, T. 435 / Pl: ~țe / E: cf cuțu] 1-4 Cățelușă (1-4).

cuță2 sf [At: REV. CRIT. III, 121 / Pl: ~țe / E: mg koca] (Mgm) Femeie guralivă, care duce vorba de colo colo Si: cuțurie Cf cață.

CUTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, fald, creț, pliu. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. ♦ Încrețitură a scoarței pământului, formată sub acțiunea forțelor tectonice. 2. Zbârcitură (a obrazului); rid, creț. – Din bg. kuta.

CUTĂ, cute, s. f. 1. Îndoitură adîncă într-un obiect de îmbrăcăminte; încrețitură, creț, fald. Îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. Stăm în jurul mamei... prinși în cutele rochiei ei. SAHIA, N. 48. Fusta în cute e îngustă și compusă din două bucăți. ODOBESCU, S.I 418. ◊ (Poetic) Trăsnet țîșnit din cutele norilor încărcați cu electricitate. MACEDONSKI, O. IV 73. ◊ Fig. Vorbise iar cu... acea voce care nu era a tui, ci a unei sălămîsdre otrăvite și reci care era în el, ascunsă adine de tot în cuta cea mai lăuntrică a inimii. DUMITRIU, B. F. 34. O veche vioară a cărei binefăcătoare sonoritate e totdeauna gata să ne mîngîie sufletul pînă în cele mai profunde și tainice cute. CARAGIALE, N. F. 16. ♦ Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hîrtie în locul unde au fost îndoite. ◊ încrețitură, îndoitură a scoarței pămîntului. [Soldații] se tîrau, folosind orice cută a terenului. CAMILAR, N. I 245. 2. Zbîrcitură (în pielea de pe obraz). I se cutremurau umerii și i se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, V. L. 9. Aceste fețe... pîrlite în focul luptelor... nu prind cute. DELAVRANCEA, S. 174.

CUTĂ ~e f. 1) Îndoitură la un material textil sau la un obiect de îmbrăcăminte. 2) Încrețitură a pielii (mai ales pe față); rid; zbârcitură; creț. 3) Încrețitură a scoarței pământești, apărută sub acțiunea forțelor tectonice. /<bulg. kuta

cută f. 1. îndoitură la postavuri; 2. sbârcitură; 3. fășie: ridiche în cute și felii. [Cf. serb. KUT, unghiu].

cuță f. fam. cățea: să fiu buhna, să fiu cuța AL. [V. cuțu].

cútă f., pl. e (cp. cu lat. cŭtis, pele moale. V. cuțit). Vest. Îndoitură, încrețitură la haĭne. Zbîrcitură pe pele. Felie în lungu fructuluĭ: o cută de pepene.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cutez, 3 cutea; conj. prez. 1 sg. să cutez, 3 să cuteze

cuta (a ~) vb., ind. prez. 3 cutea

cuta vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cutea

cu s. f., g.-d. art. cutei; pl. cute

cu s. f., g.-d. art. cutei; pl. cute

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUTA vb. 1. v. plisa. 2. v. drapa. 3. (GEOL.) a (se) încreți. (Suprafața pământului s-a ~ în urma seismului.) 4. v. rida. 5. v. încreți.

CUTA vb. 1. a plisa. (~ o fustă.) 2. a drapa. (~ un material textil.) 3. (GEOL.) a (se) încreți. (Suprafața pămîntului s-a ~ în urma seismului.) 4. a (se) încreți, a (se) rida, a (se) zbîrci, (fam.) a (se) smochini, (fig.) a (se) boți, a (se) brăzda. (Se ~ la obraz.) 5. a (se) încreți, a tremura, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbîrli. (Vîntul ~ fața apei.)

CU s. 1. creț, fald, godeu, pliseu, pliu, (reg.) pătură. (~ a unei rochii.) 2. v. boțitură. 3. îndoitură, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 4. (GEOL.) încrețitură. (~ a scoarței terestre.) 5. v. încrețitură. 6. v. rid.

CU s. 1. creț, fald, godeu, pliseu, pliu, (reg.) pătură. (~ a unei rochii.) 2. boțitură, creț, încrețitură, îndoitură. (~ a pantalonilor necălcați.) 3. îndoitură, (rar) răsfrîngătură, răsfrînsătură, răsfrîntură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 4. (GEOL.) încrețitură. (~ a scoarței terestre.) 5. (ANAT.) încrețitură, pliu, (rar) sin. (La gușa unor animale se jormează ~e.) 6. creț, dungă, încrețitură, rid, zbîrcitură, (pop.) zbîrceală, zbîrci, (prin Transilv.) ranț, (fjg.) brazdă. (Față plină de ~e.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cută (cute), s. f.1. Pliu, îndoitură. – 2. Zbîrcitură, încrețitură, rid. – 3. Pungă sub ochi. – 4. (Rar) Felie, bucată tăiată. Origine incertă. Pare a fi vorba de lat. cŭtem „piele” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 61-3; Pușcariu 469; Lausberg 42; cf. părerea contrară la Domaschke 88), cf. sard. kude, sicil. kuti, piem. ku. Semantismul este dificil; poate trebuie explicat prin contaminarea cu gr. ϰότις „crestătură, incizie”. Cealaltă explicație, bazată pe bg. skut „margine, tiv” (Skok 67) nu este mai convingătoare. DAR propune bg. kutta, pe care nu îl cunoaștem, și care ar putea proveni din rom., dacă este cuvînt atît de rar cum pare. – Der. cuta, vb. (a îndoi, a face cute).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cuță1, cuțe, s.f. (reg.; mai ales la pl.) fâșii de slănină pentru afumat.

cuță2, cuțe, s.f. (reg.) 1. cățea. 2. femeie guralivă, purtătoare de vorbe rele; clevetitoare.

diapir, cutăă, (engl.= diapir) un „sâmbure de sare” sau de oricare altă rocă care se poate comporta plastic și care poate străpunge rocile acoperitoare, mai moi, atunci când acționează o presiune litostatică (și laterală) mare. Termenul d. a fost introdus de Ludovic Mrazec pentru a descrie modul de apariție a „sâmburilor de sare” din anticlinalele faliate din curbura C. Orient.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Intrare: cuta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuta
  • cutare
  • cutat
  • cutatu‑
  • cutând
  • cutându‑
singular plural
  • cutea
  • cutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cutez
(să)
  • cutez
  • cutam
  • cutai
  • cutasem
a II-a (tu)
  • cutezi
(să)
  • cutezi
  • cutai
  • cutași
  • cutaseși
a III-a (el, ea)
  • cutea
(să)
  • cuteze
  • cuta
  • cută
  • cutase
plural I (noi)
  • cutăm
(să)
  • cutăm
  • cutam
  • cutarăm
  • cutaserăm
  • cutasem
a II-a (voi)
  • cutați
(să)
  • cutați
  • cutați
  • cutarăți
  • cutaserăți
  • cutaseți
a III-a (ei, ele)
  • cutea
(să)
  • cuteze
  • cutau
  • cuta
  • cutaseră
Intrare: cută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cu
  • cuta
plural
  • cute
  • cutele
genitiv-dativ singular
  • cute
  • cutei
plural
  • cute
  • cutelor
vocativ singular
plural
Intrare: Cuța
Cuța nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cuța
Intrare: cuță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuță
  • cuța
plural
  • cuțe
  • cuțele
genitiv-dativ singular
  • cuțe
  • cuței
plural
  • cuțe
  • cuțelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cuta, cutezverb

etimologie:
  • cută MDA2 DEX '09 DEX '98

cu, cutesubstantiv feminin

  • 1. Îndoitură (adâncă) într-un obiect de îmbrăcăminte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îndată cucoana Cristina ridică bărbia și scoate din cutele capotului ochelari mărginiți cu aur. SADOVEANU, P. S. 175. DLRLC
    • format_quote Stăm în jurul mamei... prinși în cutele rochiei ei. SAHIA, N. 48. DLRLC
    • format_quote Fusta în cute e îngustă și compusă din două bucăți. ODOBESCU, S.I 418. DLRLC
    • format_quote poetic Trăsnet țîșnit din cutele norilor încărcați cu electricitate. MACEDONSKI, O. IV 73. DLRLC
    • format_quote figurat Vorbise iar cu... acea voce care nu era a tui, ci a unei sălămîzdre otrăvite și reci care era în el, ascunsă adînc de tot în cuta cea mai lăuntrică a inimii. DUMITRIU, B. F. 34. DLRLC
    • format_quote figurat O veche vioară a cărei binefăcătoare sonoritate e totdeauna gata să ne mîngîie sufletul pînă în cele mai profunde și tainice cute. CARAGIALE, N. F. 16. DLRLC
    • 1.1. Urmă, dungă rămasă pe o țesătură sau pe o hârtie în locul unde au fost îndoite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. geologie Deformare plastică a stratelor din scoarța Pământului, rezultată în urma procesului de cutare. DEX '09 DLRLC
      • format_quote [Soldații] se tîrau, folosind orice cută a terenului. CAMILAR, N. I 245. DLRLC
  • 2. Zbârcitură (a obrazului). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote I se cutremurau umerii și i se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, V. L. 9. DLRLC
    • format_quote Aceste fețe... pîrlite în focul luptelor... nu prind cute. DELAVRANCEA, S. 174. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.