3 definiții pentru curugiu

curugíu (-íi), s. m. – Invalid. Tc. koruci (Șeineanu, III, 43). Sec. XVII, înv.

curugíu, curugíi, s.m. (înv.) soldat turc cu serviciul militar împlinit; veteran.

curugíŭ m. (turc. koruğu, pădurar, veteran, d. koru, parc, pădure). Vechĭ. Veteran. Azĭ. Fc. Pădurar și supraveghetor de care cu grîŭ la transport.

Intrare: curugiu
curugiu
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curugiu curugiul
plural curugii curugiii
genitiv-dativ singular curugiu curugiului
plural curugii curugiilor
vocativ singular
plural