curmătură sf [At: (a. 1763) URICARIUL XX, 406 / Pl: ~ri / E: curma + -tură] (Pop) 1 Secțiune transversală printr-un corp. 2 Depresiune pe culmea unui deal sau a unui munte. 3 Prăpastie între doi munți și două dealuri. 4 Urmă rămasă în piele sau în trunchiul unui copac în locul unde a fost strâns cu o legătură Cf curma (1). 5 Durerile nașterii care determină îndoirea de mijloc.