3 intrări

24 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

curie2 sm [At: DEX2 / P: cu-ri-e / E: fr curie] Unitate de măsură pentru radioactivitate.

curie1 sf [At: SBIERA, F. S. 330 / Pl: ~ii / E: lat curia] 1-3 (Înv) Fiecare dintre cele treizeci de subdiviziuni ale tribului primitiv la romani (cu localul și/sau personalul). 4 (Înv) Localul senatului roman. 5 (Înv) Senat municipal Si: consiliu. 6 Administrație pontificală a bisericii catolice. 7 (Înv) Corp electoral în Imperiul Habsburgic. 8 (Trs; înv) Curtea de casație. 9 (Trs; înv) Conac.

CURIE2, curie, s. m. Unitate de măsură pentru radioactivitate. [Pr.: cü-ri] – Din fr. curie.

CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a Bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.

CÚRIE1, curii, s. f. 1. Diviziune a tribului la romani. 2. Administrație pontificală a bisericii romano-catolice. – Din lat. curia.

CURIE2 s. m. Unitate de măsură pentru radioactivitate. [Pr.: cü-ri] – Din fr. curie.

CURÍE s.m. Unitate de măsură a radioactivității, egală cu activitatea unui material radioactiv în care se dezintegrează 3,7 ⋅ 1010 nuclee pe secundă. [Pron. cü-ri. / < fr. curie, cf. Curie – fizician francez].

CÚRIE s.f. 1. (Ist.) Unitate religioasă, militară și politică la romani, reprezentând o subdiviziune a triburilor primitive. ♦ Loc unde se aduna această unitate. ♦ Clădire în care se aduna senatul roman. ♦ Senatul municipiilor. 2. (Bis.) Administrația pontificală a bisericii catolice. [Pron. cu-ri-e, gen. -iei. / < lat. curia, cf. it. curia, fr. curie].

CÚRIE1 s. f. 1. unitate religioasă, militară și politică la romani, subdiviziune a triburilor primitive. ◊ loc unde se aduna această unitate. 2. edificiu destinat ședințelor corpurilor constituite ale municipiilor romane. ◊ senatul municipiilor. 3. administrația pontificală a bisericii catolice. (< lat. curia)

CURIE2 [CÜ-RÍ] s. m. unitate a activității substanțelor radioactive, de 3,7·1010 dezintegrări pe secundă, activitatea unei mase de radiu de 1 g. (< fr. curie)

CURIE2 [pr.: chiurí] m. Unitate de măsură a radioactivității. /<fr. Curie n. pr.

CÚRIE1 ~i f. 1) Subdiviziune religioasă, militară și politică a tribului primitiv la romani. 2) Senatul municipiilor. 3)Administrația pontificală a bisericii romano-catolice. ~ papală. [Sil. -ri-e] /

Curie (Pierre) m. fizician și chimist francez, descoperi radiul (1859-1906).

curie f. 1. subdiviziunea tribului la Romani; 2. locul unde senatul roman își ținea ședințele; 3. totalul administrațiunilor cari constitue guvernul papal: curia romană; 4. Tr. Curtea de Casație.

*cúrie f. (lat. curia). Una din cele treĭ zecĭ de despărțirĭ ale neamuluĭ patricienilor, împărțită și ĭa în zece gințĭ. Localu curiiĭ. Localu senatuluĭ. Localu orĭ-căreĭ adunărĭ. Curia romană saŭ papală, administrațiunea (ministeru) papiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cúrie1 (administrația pontificală, diviziune tribală) (-ri-e) s. f., art. cúria (-ri-a), g.-d. art. cúriei; pl. cúrii, art. cúriile (-ri-i-)

*Curie (nume de persoană) (fr.) [pron. cürí] (-rie) s. propriu

curie2 (unitate de măsură) [pron. cürí] (-rie) s. m., pl. curie; simb. Ci

curíe (unitate de măsură) s. m. [pron. fr. cü-rí]; simb. Ci

cúrie (diviziune tribală, administrație a bisericii) s. f. (sil. -ri-e), art. cúria (sil. -ri-a), g.-d. art. cúriei; pl. cúrii, art. cúriile (sil. -ri-i-)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cúrie, cúrii, s.f. (reg.) curtea de casație.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CURIE [cürí] 1. Pierre C. (1859-1906, n. Paris), fizician și chimist francez. Prof. univ. la Sorbona. Contribuții în domeniile magnetismului și radioactivității. Lucrări despre fenomenul de piezoelectricitate (1880) și despre legile de simetrie la cristale. Împreună cu soția sa a descoperit și izolat elementele radiu și poloniu (1898). Premiul Nobel pentru fizică (1903). 2. Maria Sklodowska-C. (1867-1934, n. Varșovia), fiziciană și chimistă franceză de origine poloneză. Soția lui C. (1). Prof. univ. la Sorbona. Contribuții fundamentale la studiul radioactivității A pus bazele radioterapiei Premiul Nobel pentru fizică (1903) și pentru chimie (1911).

JOLIOT-CURIE [ʒolió-kürí] 1. Irène J.-C. (1897-1956), fiziciană și chimistă franceză. Fiica soților Pierre și Maria Sklodowska Curie. Studii și cercetări în domeniul fizicii nucleare și al radiochimiei. Premiul Nobel pentru chimie (1935), împreună cu Frédéric J.-C. 2. Frédéric J.-C. (1900-1958), fizician și chimist francez. Împreună cu soția sa, Irène, a făcut cercetări și descoperiri în domeniul fizicii nucleare și radioactivității artificiale („Radioactivitatea artificială”). A pus în funcțiune primul reactor atomic francez (1948). Președinte al Consiliului Mondial al Păcii (1950-1958). Premiul Nobel pentru chimie (1935), împreună cu Irène J.-C.

Intrare: Curie
Curie nume propriu
nume propriu (I3)
  • Curie
Intrare: curie (admin.; -ii)
curie (admin.; -ii) substantiv feminin
  • silabație: -ri-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curie
  • curia
plural
  • curii
  • curiile
genitiv-dativ singular
  • curii
  • curiei
plural
  • curii
  • curiilor
vocativ singular
plural
Intrare: curie (u.m.; inv.)
curie (u.m.; inv.)
invariabil (I1)
  • curie