curiac² sn vz cureac¹

curiac¹ sn vz curuiac

cureac¹ sn [At: ȘEZ. XVIII, 168 / V: ~riac / Pl: ? / E: cur + -eac] (Reg) Fân (sau paie) aflate la baza stogului.

cureac² sn [At: POLIZU / Pl: ? / E: ns cf bg кория] (Îrg) Loc curățat în mijlocul pădurii.

curuiac sn [At: CHEST. II, 432/44 / V: ~ri~ / Pl: ? / E: nct] (Reg) Coteț pentru păsări Si: curelnic, pătuiag.

cureác, V. tureac.

curuĭác n., pl. ĭece (d. curnic). Meh. Cotineață.

tureác m., pl. ecĭ (d. tur 1. V. tureatcă și cĭoarecĭ). Munt. Cĭoarecĭ, pulpare, tuzlucĭ (în Olt. turuĭac, pl. ĭecĭ). Munt. vest, Trans. Maram. Tureatcă, carîmb: cercetînd tureciĭ vechĭ (Agrb. Înt. 182). S. n., pl. ece. Rest (cupon) dintr’o trîmbă de pînză, dintr’o pîne saŭ dintr’o lămîĭe. – Și cureac în Munt. est, Mold. (Șez. 30, 168). V. chĭostec.

cureac s.n. sg. (reg.) fânul dintr-un stog aflat pe sfârșite.