2 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cupire sf [At: I. CR. VIII, 187 / Pl: ~ri / E: cupi] 1 Coasere cu împunsături rare și neegale Si: cupit1 (1). 2 (Reg; ccr) Petec rău pus la cămașă. 3 (Olt; pex) Strângere. 4 Cocoloșire a pâinii Si: cupit1 (3). 5 (Olt) Încolțire. 6 (Olt) Surprindere. 7 (Olt) Cuprindere. 8 (Olt) Încolțire a cuiva pentru a-l bate Si: cupit1 (7). 9 (Reg) Aplecare a părții celei mai late a fierului plugului Si: cupit1 (8).

cupi [At: RĂDULESCU-CODIN / E: srb, ucr купити] (Reg) 1 vt A coase cu împunsături rare și neegale, făcând ca materialul să se încrețească. 2 vr (Olt; pex) A se strânge. 3 vr (D. pâine) A se cocoloși. 4 vt (Olt) A încolți. 5 vt (Olt) A surprinde. 6 vt (Olt) A cuprinde. 7-8 vt (Olt) A încolți pe cineva și a-l bate. 9 vt (Reg) A apleca partea cea lată a fierului plugului.

cupésc v. tr. (vsl. kupiti, a aduna, d. kupŭ, grămadă. V. căpiță). Olt. Munt. Mold. Cos greșit întinzînd prea tare o bucată de stofă așa în cît bucata opusă rămîne maĭ strînsă și se încrețește. Men. Găbuĭesc, pun mîna pe cineva. V. zgîrcesc.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cupí (-pésc, -ít), vb.1. A însăila un material, printr-o cusătură ușoară. – 2. A încolți, a strînge. – 3. A coborî brăzdarul plugului. Sb. kupiti „a aduna, a strînge” (DAR). – Der. cupit, adj. (Trans., avar, zgîrcit); cupenie, s. f. (avariție). Cf. cupeț.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cupí, cupésc, vb. IV (reg.) 1. a coase cu împunsături rare, strângând ața; a (se) strânge, a (se) încreți. 2. a încolți, a strâmtora (pe cineva).

Intrare: cupire
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cupire
  • cupirea
plural
  • cupiri
  • cupirile
genitiv-dativ singular
  • cupiri
  • cupirii
plural
  • cupiri
  • cupirilor
vocativ singular
plural
Intrare: cupi
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cupi
  • cupire
  • cupit
  • cupitu‑
  • cupind
  • cupindu‑
singular plural
  • cupește
  • cupiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cupesc
(să)
  • cupesc
  • cupeam
  • cupii
  • cupisem
a II-a (tu)
  • cupești
(să)
  • cupești
  • cupeai
  • cupiși
  • cupiseși
a III-a (el, ea)
  • cupește
(să)
  • cupească
  • cupea
  • cupi
  • cupise
plural I (noi)
  • cupim
(să)
  • cupim
  • cupeam
  • cupirăm
  • cupiserăm
  • cupisem
a II-a (voi)
  • cupiți
(să)
  • cupiți
  • cupeați
  • cupirăți
  • cupiserăți
  • cupiseți
a III-a (ei, ele)
  • cupesc
(să)
  • cupească
  • cupeau
  • cupi
  • cupiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)