2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cuntit2, ~ă a [At: T. PAPAHAGI, M. 172 / V: cumt~ / Pl: ~iți, ~e / E: cunti] (Reg) Obișnuit.

cuntit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: cunti] Cuntire.

cunti vr [At: T. PAPAHAGI, M., ap. DA / V: cum~ / Pzi: ~tesc / E: cf cunetăți] (Reg) A se familiariza.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cuntí (-tésc, -ít), vb. refl. – A se obișnui, a se familiariza. – Var. cunetăți. Origine necunoscută. Se folosește în Trans. de Nord.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cuntít, -ă, cuntiți, -te, (cumtit, cumptit), adj. – (reg.; înv.) Obișnuit, acomodat, învățat: „Du-te unde ești cumptit, / Că știu că nu te-am dorit” (Bârlea, 1924, I: 195). – Din cunti.

cuntít, -ă, (cuntit), adj. – Obișnuit, acomodat, învățat: „Du-te unde ești cumptit, / Că știu că nu te-am dorit” (Bârlea 1924 I: 195). – Din cunti „a se obișnui” + -it.

cuntí, cuntésc, vb. IV (reg.) a se îndătina, a se familiariza, a se învăța, a se obișnui (cu ceva).

cuntí, cuntesc, (cumti, cumpti, încunti), vb. refl. – (reg.; înv.) A se obișnui, a se acomoda, a se familiariza; a se poda: „Vaca se cumtește cu el [cu șarpele] și stă la supt ca la vițel” (Bilțiu, 1999: 131; Rozavlea). Termenul a circulat doar în Transilvania de Nord și Maramureș. Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei în var. cumpti, cu sensul de „a deprinde” (DRT, 2010). – Cf. cunetăți „a se așeza” (MDA).

cuntí, cuntesc, (cumti, încunti), vb. refl. – A se obișnui, a se acomoda, a se familiariza; a se poda: „Vaca se cumtește cu el [cu șarpele] și stă la supt ca la vițel” (Bilțiu 1999: 131; Rozavlea). Atestat doar în Transilvania de Nord. – Et. nec.

Intrare: cuntit
cuntit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cunti
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cunti
  • cuntire
  • cuntit
  • cuntitu‑
  • cuntind
  • cuntindu‑
singular plural
  • cuntește
  • cuntiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuntesc
(să)
  • cuntesc
  • cunteam
  • cuntii
  • cuntisem
a II-a (tu)
  • cuntești
(să)
  • cuntești
  • cunteai
  • cuntiși
  • cuntiseși
a III-a (el, ea)
  • cuntește
(să)
  • cuntească
  • cuntea
  • cunti
  • cuntise
plural I (noi)
  • cuntim
(să)
  • cuntim
  • cunteam
  • cuntirăm
  • cuntiserăm
  • cuntisem
a II-a (voi)
  • cuntiți
(să)
  • cuntiți
  • cunteați
  • cuntirăți
  • cuntiserăți
  • cuntiseți
a III-a (ei, ele)
  • cuntesc
(să)
  • cuntească
  • cunteau
  • cunti
  • cuntiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)