cuntiri v vz conteni

conteni [At: COD. VOR. 34/6 / V: (înv) ~tin~, cun~ / Pzi: ~nesc / E: ml continere] 1-2 vi (D. flinte; construit cu prepoziția din) A întrerupe o mișcare sau o acțiune începută. 3 vt A opri. 4 vi (D. ploaie, vânt, plâns, durere etc.) A se domoli. 5 vi (Pex) A se opri. 6 vt A porunci cuiva să înceteze. 7 vi A lua sfârșit Si: a înceta. 8 vi (Îe) A ~ din viață A muri. 9 vi (Îe) A ~ din gură A tăcea. 10 vt A potoli pe cineva. 11 vr A se stăpâni. 12 vt (Cu o complinire introdusă prin pp din, de la, ca să) A împiedica. 13 vi (Înv) A interzice. 14 vt (Înv) A opri.

contini v vz conteni

cunteni v vz conteni

cuntini v vz conteni

cuntire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: cunti] (Reg) Familiarizare Si: cuntit¹.

CONTENI, contenesc, vb. IV. Intranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a se opri (din mers). Freamătul de sară conteni, pacea începea a se întinde iar pe iaz. SADOVEANU, O. I 410. În port, munca conteni și vapoarele plecară mai curînd, de frica înghețului. DUNĂREANU, N. 22. Brăila, douăzeci de minute! – s-aude strigătul conductorului, îndată ce contenește tocatul vagonului. SP. POPESCU, M. G. 37. Cîntările au contenit deodată. CARAGIALE, O. III 81. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «din», mai rar exprimate printr-un infinitiv precedat de prep. «de») În «Scrisorile» sale [Alecsandri] nu contenește cu sarcasmele împotriva lor [a latiniștilor]. IBRĂILEANU, SP. CR. 141. Margareta, copil răsfățat... conteni din plîns. VLAHUȚĂ, O. A. 126. Pasărea nu mai contenește de-a cînta. ISPIRESCU, L. 298. ◊ Expr. (Învechit) A conteni din viață = a muri. A contenit din viață și s-a dus la al său rînd. PANN, P. V. II 60. ◊ Tranz. (Complementul indică o acțiune) Către miezul nopții, broaștele și-au contenit corul înfricoșat. SADOVEANU, P. M. 296. Căprioara contenește fuga; pășește încet, prevăzătoare. GÎRLEANU, L. 26. ◊ Refl. (Rar) Cînd loviturile se conteniră, el abia putea răsufla. RETEGANUL, P. I 74.

A CONTENI ~esc 1. intranz. (despre procese, fenomene etc.) A-și opri desfășurarea; a înceta. Ninsoarea ~ește. 2. tranz. (acțiuni) A face să nu se mai producă; a înceta. /<lat. continere

contenì v. a înceta, a face să înceteze: pasărea nu mai contenește de a cânta ISP. [It. contenere, printr’un intermediar grec bizantin].

contenésc v. tr. (cp. cu lat. contineo, rețin, opresc, și vrom. cúntin, a -á și cuntenesc, încontenesc, mrom. cúmtin și acúmtin, a -á, d. lat. pop. cúnctino, -áre, cl. cunctari și cunctare, a pregeta. V. necontenit). Vechĭ. Opresc, împedec: îl conteni să spuĭe. Interzic: conteni ucenicilor ca să nu spuĭe. V. refl. Strigă cu putére și nu te conteni (Biblia 1688). V. intr. Azĭ. Vest. Încetez, staŭ: ploaĭa, durerea a contenit; a conteni din plîns, cu vorba. V. ostoĭesc.

cuntenésc, cúntin, a -á și cuntinésc, V. contenesc.

conteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenesc, 3 sg. contenește, imperf. 1 conteneam; conj. prez. 1 sg. să contenesc, 3 să contenească

conteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenesc, imperf. 3 sg. contenea; conj. prez. 3 să contenească

conteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenesc, imperf. 3 sg. contenea; conj. prez. 3 sg. și pl. contenească

contenesc.

CONTENI vb. 1. v. înceta. 2. v. opri. 3. a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfârși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)

CONTENI vb. 1. a înceta, a (se) întrerupe, a (se) opri, a părăsi. (~ lucrul în semn de protest.) 2. a înceta, a se întrerupe, a se opri, (Mold. și Bucov.) a stîmpi, (înv.) a pristoi. (A ~ din cîntat, din citit, cu vorba.) 3. a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfîrși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)

conteni (-nesc, -it), vb. IV 1. A înfrîna, a reține, a stăvili. – 2. A interzice, a împiedica. – 3. A opri. – 4. A se opri, a înceta. – 5. A sfîrși, a face să înceteze. – 6. A tăcea. – Var. (înv.) cunteni (rar), contena, înconteni. Mr. acumtini, megl. cuntini. Origine obscură. Lat. contĭnĕre se potrivește semantic; iar rezultatul con- › cun, în loc de cu-, deși nu pare normal, nu este imposibil (cf. cumpăt, cumplit față de cuprinde; însă păstrarea lui t (cf. ținea) este mai greu de explicat. Totuși, acest etimon a fost admis de Candrea. Cihac, II, 651, pleacă de la ngr. ϰονταίνω „a apropia, a scurta”; după Pușcariu, Dscor, I, 226-30 și DAR, este vorba de lat. cunctināre, în loc de cunctāri „a zăbovi, a șovăi”. S-ar putea admite o contaminare cu *contĕnuāre, în loc de tĕnuāre, „a reduce, a diminua”. Cuvîntul apare din primele texte din sec. XVI. Der. necontenit, adj. (fără oprire, neîncetat; mereu); cuntenitură, s. f. (înv., interdicție); cuntirimînt, s. n. (înv., acțiunea de a conteni), al cărui rotacism indică prezența unui cuvînt din fondul tradițional; contenință, s. f., înv., din sec. XVII, astăzi înlocuit prin continență, s. f., din lat. continentia (sec. XIX).

cunti (-tesc, -it), vb. refl. – A se obișnui, a se familiariza. – Var. cunetăți. Origine necunoscută. Se folosește în Trans. de Nord.

conteni Pînă acum, acest cuvînt a fost explicat în două feluri, dar in orice caz ca fiind de origine latină: prin lat. contineo (TDRG, CADE, DLRM); it. contenere, printr-un intermediar bizantin (DU); CCDE trimit la ținea; prin lat. *cunctinare (Pușcariu, DR, I, p. 226-230, DA); Scriban, pe cît înțeleg, încearcă să combine cele două propuneri. Pușcariu, art. cit., combate ideea lui Cihac (II, p. 651) că s-ar porni de la bizanț. ϰονταίνειν, ϰοντίνειν, pentru că în Ps. sch. și în Cod. Vor. cuvîntul apare cu r. REW, 2391 a., admite explicația prin. *cunctinare și combate pe Iorgu Iordan, care, în Arh. Iași, XXIX, p. 529, n-ar fi ținut seamă de faptul că forma veche cu -a (vezi totuși BL, V, p. 91). TDBG, pentru schimbarea de conjugare, trimite la cuceri din conquirere, dar e reținut de păstrarea lui o neaccentuat; Ciorănescu de asemenea face rezerve din cauza dificultăților fonetice și morfologice. Pușcariu, DB, I, p. 226, se referă la „alte cazuri de cu-> co”, bănuiesc că la cele pe care aveam să le resping în ER, p. 21 urm. În exemplele ca înconjura din încunjura, schimbarea s-a produs întîi la persoanele la care u era accentuat, deci s-a zis înconjur / încunjurăm ca joc/jucăm, apoi încunjurăm a devenit înconjurăm prin analogie. Ar fi fost normal ca lat. continere să fie refăcut după tenere, deci persoana a 3-a să fie conte’net și să devină în românește *cuține, vezi fr. contenir la Dauzat-Dubois-Mitterand. În sfîrșit, lat. contineo are multe nuanțe, dar nicăieri nu pare să însemne „a înceta”. Avem în românește un verb a conceni „a pune capăt, a nimici”, cu derivatul concenie „sfîrșit”, de origine slavă. La citatele din DA, se pot adăuga conceni, concenie, Lex. Reg. I, p. 90, conceni „a se odihni” și concenie în expresia bată-te concenia, la Udrescu, concini în MCD, p. 20. Presupun că este același cu conteni, la care t în loc de c s-ar explica prin hiperurbanism.

cunti, cuntesc, vb. IV (reg.) a se îndătina, a se familiariza, a se învăța, a se obișnui (cu ceva).

cunti, cuntesc, (cumti, cumpti, încunti), vb. refl. – (reg.; înv.) A se obișnui, a se acomoda, a se familiariza; a se poda: „Vaca se cumtește cu el [cu șarpele] și stă la supt ca la vițel” (Bilțiu, 1999: 131; Rozavlea). Termenul a circulat doar în Transilvania de Nord și Maramureș. Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei în var. cumpti, cu sensul de „a deprinde” (DRT, 2010). – Cf. cunetăți „a se așeza” (MDA).

cunti, cuntesc, (cumti, încunti), vb. refl. – A se obișnui, a se acomoda, a se familiariza; a se poda: „Vaca se cumtește cu el [cu șarpele] și stă la supt ca la vițel” (Bilțiu 1999: 131; Rozavlea). Atestat doar în Transilvania de Nord. – Et. nec.