3 intrări
22 de definiții
din care- explicative (10)
- morfologice (7)
- relaționale (3)
- enciclopedice (1)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BINE adv., s. n. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ◊ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ◊ (În formule de salut) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! ◊ (Referitor la sănătate) A se simți bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos! te simți rău?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porți bine cu oricine. ◊ Expr. (Fam. și ir.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă și dansează bine. Cu rochia asta îți stă bine ◊ (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. ♦ În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ◊ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmații) Bine, am să procedez cum vrei tu! ◊ Expr. (Că) bine zici = (că) zici așa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani și mai bine. ♦ Mult și prielnic. A plouat bine. A mâncat și a băut bine. ◊ Compuse: bine-crescut = care a primit o bună educație, cu maniere frumoase, cuviincios; bine-cunoscut = celebru; bine-venit = care vine la momentul potrivit, agreat, oportun; a cărui sosire face plăcere. II. S. n. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. ◊ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândețe, cu înțelegere, cu bunăvoință față de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca știință. – Lat. bene (sensul II 3, calc după gr. agathós, germ. das Gut).
CUNOSCUT, -Ă, cunoscuți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. ♦ (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. ♦ (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. – V. cunoaște.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
cunoscut2, ~ă [At: PSALT. 321/2 / Pl: ~uți, ~e / E: cunoaște] 1 a (D. un lucru sau un fapt) Care este știut de toată lumea. 2 a (D. ființe și lucruri) Remarcat. 3 a Stabilit în chip obiectiv. 4 a Apreciat. 5 a La care se pricepe cineva. 6 a Aflat2. 7 a Dedus2. 8 a Înțeles2. 9 a Simțit2. 10 a Obișnuit2. 11 a Luat la cunoștință. 12 a (D. opere, scriitori, artiști) Cu care cineva este familiarizat. 13 a (D. oameni) Care este știut de cineva. 14 a Recunoscut2. 15 a (D. un aspect) Care a mai fost văzut. 16 a (Înv; îe) A face ~ A prezenta pe cineva cuiva. 17 a (D. idei, pasiuni, îae) A prezenta. 18 a Al cărui caracter, defecte, calități sunt știute. 19 a (Înv) Descoperit2. 20 a Cu care cineva a avut relații sexuale. 21 a Declarat în fața instanței judecătorești. 22 a Asigurat2. 23 a Atestat2. 24 a Considerat2. 25 a (Îvp) Răsplătit2. 26 a (D. credință; îla) Răspândit. 27 a (Îal) Adus la cunoștință. 28 a (Îae) Prevenit. 29 a Renumit. 30 smf Persoană pe care o cunoaștem. 31 sm (Log) Element (sau fapt) pe care îl cunoaștem într-o judecată logică.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
bine adv., s.n. (în opoz. cu „rău”) I 1 adv. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util; după cum își dorește cineva, spre mulțumirea cuiva; în concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare (POP.). ◊ Expr. A trăi bine = a duce o viață plăcută, ușoară, lipsită de griji. Pînă codrul frunza-și ține, Toți voinicii trăiesc bine (POP.). A(-i) merge (treburile) bine = a prospera, a avea succes, noroc. Nu i-a mers bine în acea zi (CR.). A sta bine = a fi bogat, avut. A(-i) fi cuiva bine sau a fi bine de cineva = a avea parte de liniște, de mulțumire, de bunăstare etc. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învățătură, o întimplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A-i veni (cuiva) bine (să..., ca să..., de..., de a..., a...) = a-i fi bine (să...); a-i fi pe plac, comod, convenabil (să...); a-i fi (cuiva) la îndemînă (să...), a găsi momentul prielnic (să...); a fi avantajat de o situație prielnică. A fi (sau a trăi) bine cu cineva = a fi în relații de bună înțelegere, apropiate cu cineva; a se înțelege, a o duce bine cu cineva. A primi bine pe cineva = a primi prietenește, cu dragoste, (fam., iron.) Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-ți facă (pentru purtarea ta urîtă, condamnabilă)! A ajunge bine v. ajunge. Cu atît mai bine v. atît. A se avea bine cu cineva v. avea. A-i cădea bine v. cădea. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine v. fi. A o începe bine v. începe. Bine născut v. născut. A-i părea (cuiva) bine v. părea. A-i pica (cuiva) bine (ceva) v. pica. A fi bine situat v. situat. (A fi) bine văzut v. vedea. A-i veni (cuiva) bine cu... (sau că...) v. veni. ◊ (în formule de salut, de întîmpinare, de urare) Bine ai (sau ați) venit (sănătos, sănătoși)! Fii (sau fiți) bine venit (veniți)! Bine te-am (sau v-am) găsit (sănătos, sănătoși)! △ Expr. Mai rămîneți cu bine v. mai. Îmi pare bine (de cunoștință) v. părea. Rămîi cu bine! v. rămîne. Umblă cu bine! v. umbla. (A fi) bine venit v. venit. 2 Mult și prielnic. A mîncat bine. ◊ Bine hrănit v. hrănit. ◊ Expr. Hăt și bine v. hăt. Mult și bine v. mult. 3 Expr. A se face bine = a se însănătoși. A se simți bine = a fi sănătos. A(-i) face (cuiva) bine (mîncarea, băutura, plimbarea etc.). (Ce), nu ți-e bine? = a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile? 4 În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cîntă și dansează bine. ◊ Expr. A o aduce (bine) din condei v. aduce. A (se) îmbrăca bine v. îmbrăca. A(-i) sta (cuiva) bine v. sta. A (nu)-i suna bine la (sau în) urechi (sau ureche) v. suna. ♦ (fam.; adj.; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. Un bărbat bine. ◊ Expr. A arăta bine v. arăta. A-și purta (sau duce) bine anii v. an. A se ține bine v. ține. 5 În concordanță cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. ◊ Expr. A vedea bine = a-și da seama. Văd eu bine că nu vrei să mă ajuți. Să știu bine că mor, și nu mă las pînă nu-mi aflu dreptatea! Ba bine că nu! v. ba. A fi bine inspirat v. inspirat. Bine intenționat v. intenționat. A judeca bine despre sine v. judeca. Nu-l vede bine de drag v. vedea. 6 (avînd val. unei afirm.) Da, desigur. Bine, am să procedez cum vrei tu! ♦ De acord cu ceva. Bine, Maria, poți să pleci. ◊ Expr. Ei bine... = după cum spuneam... Ba că bine zici! v. ba. (Că) bine zici v. zice. ♦ Cu grijă, cu atenție. Uită-te bine și învață. 7 Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. Cămașă bine călcată. ♦ (la compar.) Mult A fost plecat doi ani și mai bine. II s.n. sg. 1 Ceea ce este util, favorabil, prielnic; ceea ce aduce mulțumire sau folos cuiva; ceea ce este conform unui ideal, moralei; ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ◊ Om de bine = om care acționează în folosul, în sprijinul celor din jurul său, care ajută pe cei din jurul său. Facere de bine v. facere. ◊ Loc.adv. De bine de rău v. rău. ◊ Expr. A face (cuiva) (un mare) bine = a ajuta (pe cineva) la nevoie. A face cuiva bine cu ceva = a împrumuta pe cineva cu ceva. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). Să-ți (sau să vă) fie de bine! = a) să-ți (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (iron.) se spune cuiva care a procedat (greșit) împotriva sfaturilor primite. A i se urî cu binele sau a da binelui cu piciorul = a disprețui o situație bună. A nu face a bine = a nu fi semn bun. Parcă nu faceți a bine! (CR.). A lua (pe cineva) cu binele v. lua. A se lua pe lîngă cineva cu binele v. lua. A nu fi a bine v. fi. A-i gîndi cuiva bine v. gîndi. A grăi (de) bine (de cineva) v. grăi. A-i ieși cuiva de bine v. ieși. A învăța de bine pe cineva v. învăța. A lua (ceva) în nume de bine v. lua. A meni a bine v. meni. A nu(-i) mirosi (a) bine v. mirosi. A lua în nume de bine (pe cineva) v. nume. A vrea (cuiva) binele (sau bine) v. vrea. A zburda de bine v. zburda. ♦ Faptă bună. Binele ades vine pe urmele mîhnirii (ALEX.). ◊ Loc.adv. De-a binele(a) = așa cum trebuie; bine de tot. Afară se întunecase de-a binelea (SADOV.). Cu binele = cu blîndețe. ◊ Expr. A întoarce binele făcut v. întoarce. 2 (filos.; art.; calc după gr. „άγαθός”, germ. „das Gut”) Obiectul moralei ca știință. • /lat. bĕne.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
binecunoscut, -ă adj. Care este foarte cunoscut. • pl. -ți, -te. /bine + cunoscut.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
CUNOSCUT, -Ă, cunoscuți, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se cunoaște, care este știut. ♦ Care a mai fost văzut, care poate fi ușor recunoscut. 2. (Despre oameni) Care a legat cunoștință cu cineva, pe care cineva îl cunoaște. ♦ Care se bucură de o anumită reputație; renumit. – V. cunoaște.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BINECUNOSCUT, -Ă, binecunoscuți, -te, adj. Care este foarte cunoscut. – Bine + cunoscut.[1]
- idem DEX ’84 — cata
- sursa: DEX '75 (1975)
- adăugată de paula
- acțiuni
CUNOSCUT, -Ă, cunoscuți, -te, adj. 1. Care se cunoaște, care este știut, despre care cineva are o idee clară. Nu există și nici nu poate exista absolut nici o deosebire principială între fenomen și lucrul în sine. Nu există decît diferența dintre cele cunoscute și cele necunoscute încă. LENIN, MAT. EMP. 107. ◊ (Substantivat) A merge de la cunoscut la necunoscut. ♦ Care a mai fost văzut sau știut o dată, care poate fi ușor recunoscut. În ograda conacului dădu peste un flăcău care i se păru cunoscut. REBREANU, R. I 159. Nu cumva ți-i cunoscut ceva pe aici? Atunci ea... se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul cel minunat din ceea lume, și palatul în care trăise ea cu Făt-Frumos. CREANGĂ, P. 95. 2. (Despre persoane) Care a legat cunoștință cu cineva, pe care cineva îl cunoaște, despre care se știe cine este. Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. CREANGĂ, A. 143. ◊ (Substantivat) Eu prieten cu Scarlat Măinescu?... Cunoscut, da! Nu prieten. C. PETRESCU, Î. II 115. Eu îs cunoscut și prietin al soțului dumitale. SADOVEANU, B. 96. ◊ Care se bucură de o anumită reputație (de obicei bună). V. celebru, renumit. Eu sînt fecior vestitului Strîmbă- Lemne... El era un om foarte învățat și cunoscut pe vremea lui. NEGRUZZI, S. I 245.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cunoscut a. și m. persoană cu care stăm în relațiuni: are mulți cunoscuți și amici.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cunoscút, -ă adj. Celebru, pe care-l știe lumea: om cunoscut. S. Persoană cunoscută, cunoștință: amiciĭ și cunoscuțiĭ. Fac cunoscut (fr. faire connaître), comunic: îțĭ fac cunoscut c’am venit, îțĭ fac cunoscută venirea mea. V. nobil, notabil.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
bine-cunoscut (celebru) (scriitor ~) adj. m., pl. bine-cunoscuți; f. bine-cunoscută, pl. bine-cunoscute
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
cunoscut adj. m., s. m., pl. cunoscuți; adj. f., s. f. cunoscută, pl. cunoscute
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
bine cunoscut (știut bine) adv. + adj. (caz ~ de toată lumea)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de Laura-ana
- acțiuni
bine-cunoscut (celebru) (scriitor ~) adj. m., pl. bine-cunoscuți; f. bine-cunoscută, pl. bine-cunoscute
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de Laura-ana
- acțiuni
cunoscut adj. m., s. m., pl. cunoscuți; adj. f., s. f. cunoscută, pl. cunoscute
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
binecunoscut adj., m., pl. binecunoscuți; f. sg. binecunoscută, pl. binecunoscute
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
cunoscut adj. m., s. m., pl. cunoscuți; f. sg. cunoscută, pl. cunoscute
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CUNOSCUT adj. 1. știut. (Lucruri ~.) 2. v. consacrat. 3. curent, frecvent, obișnuit, răspândit, uzual. (O expresie ~.) 4. familiar, știut. (Locuri ~.) 5. v. anumit.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CUNOSCUT adj. 1. știut. (Lucruri ~.) 2. consacrat, faimos, notoriu, recunoscut, renumit, reputat, vestit. (Un sportiv ~.) 3. frecvent, obișnuit, răspîndit, uzual. (O expresie ~.) 4. familiar, știut. (Locuri ~.) 5. anumit, determinat, fixat, hotărît, precizat, rînduit, specificat, stabilit, statornicit. (La o dată ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Cunoscut ≠ necunoscut
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
Incognito (lat. „Fără să fie cunoscut”) – Se spune despre persoanele care călătoresc sub un nume inventat, sau fac vizite neanunțate. Regii, nobilii, pentru a nu fi recunoscuți în escapadele pe care le întreprindeau, au fost în trecut cei mai obișnuiți amatori de incognito. Artista Agatha Bârsescu, vorbind despre voiajul unui prinț în America, scrie: „Principele călătoarea incognito și nu primea audiențe” (Memorii).
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
cunoscut ca un cal breaz expr. (peior.) cunoscut foarte bine; notoriu.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
adjectiv compus Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
adjectiv (A2) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
bine-cunoscut, bine-cunoscutăadjectiv
- 1. Celebru. DEX '09sinonime: celebru
cunoscut, cunoscuțisubstantiv masculin cunoscută, cunoscutesubstantiv feminin cunoscut, cunoscutăadjectiv
- 1. (Persoană) care se cunoaște, care se știe. DEX '09 DLRLCantonime: necunoscut
- Nu există și nici nu poate exista absolut nici o deosebire principială între fenomen și lucrul în sine. Nu există decît diferența dintre cele cunoscute și cele necunoscute încă. LENIN, MAT. EMP. 107. DLRLC
- A merge de la cunoscut la necunoscut. DLRLC
- 1.1. (Persoană) care poate fi ușor de recunoscut. DEX '09 DLRLC
- În ograda conacului dădu peste un flăcău care i se păru cunoscut. REBREANU, R. I 159. DLRLC
- Nu cumva ți-i cunoscut ceva pe aici? Atunci ea... se uită mai cu băgare de samă și îndată cunoaște podul cel minunat din ceea lume, și palatul în care trăise ea cu Făt-Frumos. CREANGĂ, P. 95. DLRLC
-
-
- 2. (Persoană) care a făcut cunoștință cu cineva. DEX '09 DLRLC
- Doi oameni, cunoscuți unul cu altul, călătoreau odată, vara, pe un drum. CREANGĂ, A. 143. DLRLC
- Eu prieten cu Scarlat Măinescu?... Cunoscut, da! Nu prieten. C. PETRESCU, Î. II 115. DLRLC
- Eu îs cunoscut și prietin al soțului dumitale. SADOVEANU, B. 96. DLRLC
- 2.1. (Persoană) care se bucură de o anumită reputație, de notorietate. DEX '09 DLRLCsinonime: renumit
- Eu sînt fecior vestitului Strîmbă-Lemne... El era un om foarte învățat și cunoscut pe vremea lui. NEGRUZZI, S. I 245. DLRLC
-
-
etimologie:
- cunoaște DEX '98 DEX '09