cuniță sf [At: NECULCE, ap. DA / V: con~ / Pl: ~țe / E: ucr куниця] (Mol; înv) Impozit plătit pentru cirezile de vite străine de țară, aduse în Moldova pentru pășunat (sau cumpărate de străini din Moldova și ținute aici pentru pășunat).

cuniță f. od. soiu de văcărit scornit de Gr. Ghica, Domnul Moldovei (1748). [Slav. KONIȚA, iapă].

cúniță f., pl. e (pol. vechĭ kúnica, rus. kunica, jder, pele de jder, care servea ca monetă și cu care se plătea biru. P. acc., cp. cu goniță, vélniță ș. a. Bern. 1, 644). Vechĭ. Un bir pe vitele aduse la vărat în Moldova (cel de ĭarnă se numea văcărit): pogonărit și cunițe cîte opt potronicĭ de vită (Let. 2, 77). Un fel de văcărit înființat la 1748 de Grigore Ghica domnu Moldoveĭ (Șăĭn.). – Și cóniță (infl. de goniță saŭ de vsl. konica, ĭapă).

coniță² sf vz cuniță

cóniță, V. cuniță.

cuniță (cunițe), s. f. – (Înv.) Dare plătită în trecut, în Moldova, pentru cirezile străine care veneau la păscut în țară. – Var. coniță. Rut. kunicja, rus. kunica „răscumpărare” (Cihac, II, 87; DAR). – Der. cunicer (var. conicer), s. m. (perceptor al acestei dări).

cuniță, cunițe, s.f. (înv.) impozit pentru cirezile de vite aduse în țară pentru pășunat; văcărit.