2 intrări

3 definiții

cunetățire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: cunetăți] (Trs) Așezare.

cunetăți vr [At: REV. CRIT. IV, 87 / Pzi: esc / E: cf cunti] (Trs) A se așeza.

cunetățí, cunetățésc, vb. IV (reg.) a se așeza, a se instala.

Intrare: cunetăți
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cunetăți
  • cunetățire
  • cunetățit
  • cunetățitu‑
  • cunetățind
  • cunetățindu‑
singular plural
  • cunetățește
  • cunetățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cunetățesc
(să)
  • cunetățesc
  • cunetățeam
  • cunetății
  • cunetățisem
a II-a (tu)
  • cunetățești
(să)
  • cunetățești
  • cunetățeai
  • cunetățiși
  • cunetățiseși
a III-a (el, ea)
  • cunetățește
(să)
  • cunetățească
  • cunetățea
  • cunetăți
  • cunetățise
plural I (noi)
  • cunetățim
(să)
  • cunetățim
  • cunetățeam
  • cunetățirăm
  • cunetățiserăm
  • cunetățisem
a II-a (voi)
  • cunetățiți
(să)
  • cunetățiți
  • cunetățeați
  • cunetățirăți
  • cunetățiserăți
  • cunetățiseți
a III-a (ei, ele)
  • cunetățesc
(să)
  • cunetățească
  • cunetățeau
  • cunetăți
  • cunetățiseră
Intrare: cunetățire
cunetățire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cunetățire
  • cunetățirea
plural
  • cunetățiri
  • cunetățirile
genitiv-dativ singular
  • cunetățiri
  • cunetățirii
plural
  • cunetățiri
  • cunetățirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)