cumplire sf [At: PSALT. 74/7 / Pl: ~ri / E: cumpli] (Înv) 1 Sfârșit. 2 Omorâre. 3 Potolire a foamei Si: cumplit¹ (3). 4 Pieire. 5 Neîndurare. 6 Faptă cumplită. 7 Zgârcenie.

cumplíre f. (V. cumplu, cumplit). Vechĭ. Sfîrșit. Cumplicĭune.

cumpli [At: PSALT. 28/17 / E: ml compleo, *-ire cf cumplit] (Înv) 1-2 vtr A (se) omorî. 3 vt A-și potoli pofta de mâncare. 4 vr A pieri.

cúmplu, a -plí v. tr. (lat. cóm-pleo, -plére, pop. complire, a termina, adică „a pune capăt”; it. compire, vfr. complir, nfr. accomplir. V. compli- și complement, umplu). Vechĭ. Nimicesc, prăpădesc. V. refl. Mă prăpădesc. – Și co- la formele accentuate pe term.

CUMPLIRE s. v. asprime, barbarie, brutalitate, cap, capăt, cruzime, ferocitate, final, fine, încheiere, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, sfârșit, violență, vitregie.

cumplire s. v. ASPRIME. BARBARIE. BRUTALITATE. CAP. CAPĂT. CRUZIME. FEROCITATE. FINAL. FINE. ÎNCHEIERE. NEÎNDURARE. NEOMENIE. RĂUTATE. SĂLBĂTICIE. SFÎRȘIT. VIOLENȚĂ. VITREGIE.

CUMPLI vb. v. asasina, omorî, suprima, ucide.

cumpli vb. v. ASASINA. OMORÎ. SUPRIMA. UCIDE.

cumpli (-lesc, -it), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în *complῑre (Pușcariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantică de la „a sfîrși” la „a omorî” pare firească. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desăvîrșit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s. n. (înv., totalitate, integritate; margine, limită); cumpliciune, s. f. (înv., cruzime); cumplitate, s. f. (înv., avariție); cumplitură, s. f. (înv., deces).