cumpărătoare f. cumpărare și prețul cumpărării.

cumpărătoáre f. Cumpărare, acțiunea de a cumpăra. V. tîrguĭală.

CUMPĂRĂTOR, -OARE, cumpărători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (mărfuri). 2. Persoană care, în virtutea unui contract de vânzare-cumpărare, dobândește, contra unei plăți, dreptul de proprietate asupra unui bun. – Cumpăra + suf. -ător.

CUMPĂRĂTOR, -OARE, cumpărători, -oare, s. m. și f. Persoană (fizică sau juridică) care cumpără. – Cumpăra + suf. -ător.

CUMPĂRĂTOR, -OARE, cumpărători, -oare, s. m. și f. Persoană care face o cumpărătură. V. client. În grădină e răcoare și cumpărătorii, după ce au stat în arșița tîrgului, vin aici să petreacă. V. ROM. noiembrie 1953, 60. ◊ (Învechit; obiectul cumpărăturii era o funcția în stat) Isprăvniciile, sameșiile... polcovniciile, acestea, zic, toate vînzîndu-se, cine poate zice că cumpărătorii nu iau din toată țara pe tot anul o sumă foarte mare și făr’ de nici o dreptate. GOLESCU, Î. 89. ◊ (Adjectival, rar) Care este de cumpărat, care poate fi cumpărat. De-ar fi dorul vînzător Și badea cumpărător, Eu pe dorul vinde-l-aș, Pe badea cumpăra-l-aș. ALECSANDRI, P. P. 300.

CUMPĂRĂTOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care cumpără ceva, care face o cumpărătură. /a cumpăra + suf. ~ător

cumpărătoare s. f., g.-d. art. cumpărătoarei; pl. cumpărătoare

cumpărătoare s. f., g.-d. art. cumpărătoarei; pl. cumpărătoare

cumpărătoare s. f., g.-d. art. cumpăratoarei; pl. cumpărătoare

CUMPĂRĂTOR s. 1. v. client. 2. (la pl.) v. clientelă.

CUMPĂRĂTOR s. client, mușteriu, (înv.) tîrguitor. (Un ~ obișnuit al magazinului.)

Cumpărător ≠ vânzător