2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.

CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. – V. cuminți.

cumințit, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. III, 557 / Pl: ~iți, ~e / E: cuminți] 1 Care a devenit mai înțelept. 2 Care se poartă mai bine. 3 Care a devenit mai serios. 4 Liniștit. 5 Care a renunțat la obiceiuri periculoase sau păgubitoare.

CUMINȚÍT, -Ă, cumințiți, -te, adj. Care a devenit mai așezat, mai serios, cu purtări mai bune; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată. Alecsandri pune... [asemenea cuvinte] și în gura lui Iorgu cel cumințit, pocăit și serios. IBRĂILEANU, SP. CR. 126. ◊ Fig. E în amurg, cînd marea, cumințită, Îți culcă valul, leneș, la picioare. CASSIAN, în POEZ. N. 125.

CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.

CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.

cuminți vtr [At: I. IONESCU, D. 166 / Pzi: esc / E: cuminte] 1-2 vtr A-(și) recăpăta (sau a face să-și recapete) rațiunea. 3-4 vtr A deveni (sau a face să devină) mai serios. 5-6 vtr A (se) învăța minte. 7-8 vtr (D. copii) A (se) liniști. 9-10 vtr A renunța (sau a face să renunțe) la obiceiuri periculoase sau păgubitoare.

CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. A se liniști, a se potoli, a deveni mai așezat; a căpăta minte, a se face mai înțelept, mai serios. De ce nu te cumințești... să vii între ai tăi? CAMILAR, TEM. 57. După cejoat puțin din picioare, [copiii] se cumințesc. C. PETRESCU, Î. II 89. M-am cumințit de-atunci; Rid așa de-arare! COȘBUC, P. I 260 Adie mintea numai c-un deget pe om, și-ndată se cuminți omul nostru. RETEGANUL, P. IV 25. ◊ Tranz. Lasă că te cumințesc eu, să vie Dinu, ș-om vorbi noi, jupîneasă Ilinco! VLAHUȚĂ, O. A. II 50.

A SE CUMINȚÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se astâmpăra. 2) A deveni (mai) serios și (mai) cumpătat. /Din cuminte

A CUMINȚÍ ~ésc tranz. A face să se cumințească. /Din cuminte

cumințésc v. tr. Fac cuminte. V. refl. Devin cuminte.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă

cumințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cumințeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUMINȚÍT adj. astâmpărat, așezat, chibzuit, cuminte, cumpătat, domolit, echilibrat, liniștit, potolit, reținut, rezervat, serios, sobru, stăpânit, temperat. (Un om ~.)

CUMINȚIT adj. astîmpărat, așezat, chibzuit, cuminte, cumpătat, domolit, echilibrat, liniștit, potolit, reținut, rezervat, serios, sobru, stăpînit, temperat. (Un om ~.)

CUMINȚÍ vb. a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

CUMINȚI vb. a (se) astîmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

Intrare: cumințit
cumințit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cumințit
  • cumințitul
  • cumințitu‑
  • cuminți
  • cumințita
plural
  • cumințiți
  • cumințiții
  • cumințite
  • cumințitele
genitiv-dativ singular
  • cumințit
  • cumințitului
  • cumințite
  • cumințitei
plural
  • cumințiți
  • cumințiților
  • cumințite
  • cumințitelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuminți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuminți
  • cumințire
  • cumințit
  • cumințitu‑
  • cumințind
  • cumințindu‑
singular plural
  • cumințește
  • cumințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cumințesc
(să)
  • cumințesc
  • cumințeam
  • cuminții
  • cumințisem
a II-a (tu)
  • cumințești
(să)
  • cumințești
  • cumințeai
  • cumințiși
  • cumințiseși
a III-a (el, ea)
  • cumințește
(să)
  • cumințească
  • cumințea
  • cuminți
  • cumințise
plural I (noi)
  • cumințim
(să)
  • cumințim
  • cumințeam
  • cumințirăm
  • cumințiserăm
  • cumințisem
a II-a (voi)
  • cumințiți
(să)
  • cumințiți
  • cumințeați
  • cumințirăți
  • cumințiserăți
  • cumințiseți
a III-a (ei, ele)
  • cumințesc
(să)
  • cumințească
  • cumințeau
  • cuminți
  • cumințiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cumințit

  • 1. Care a devenit mai așezat, mai serios; care s-a făcut mai înțelept, mai cu judecată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Alecsandri pune... [asemenea cuvinte] și în gura lui Iorgu cel cumințit, pocăit și serios. IBRĂILEANU, SP. CR. 126.
      surse: DLRLC
    • figurat E în amurg, cînd marea, cumințită, Îți culcă valul, leneș, la picioare. CASSIAN, în POEZ. N. 125.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi cuminți
    surse: DEX '98 DEX '09

cuminți

  • 1. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept.
    exemple
    • De ce nu te cumințești... să vii între ai tăi? CAMILAR, TEM. 57.
      surse: DLRLC
    • După ce bat puțin din picioare, [copiii] se cumințesc. C. PETRESCU, Î. II 89.
      surse: DLRLC
    • M-am cumințit de-atunci; Rîd așa de-arare! COȘBUC, P. I 260.
      surse: DLRLC
    • Adie mintea numai c-un deget pe om, și-ndată se cuminți omul nostru. RETEGANUL, P. IV 25.
      surse: DLRLC
    • Lasă că te cumințesc eu, să vie Dinu, ș-om vorbi noi, jupîneasă Ilinco! VLAHUȚĂ, O. A. II 50.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cuminte
    surse: DEX '98 DEX '09