2 intrări

11 definiții

CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.

CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) liniști, a (se) potoli; a deveni sau a face să devină mai serios, mai înțelept. – Din cuminte.

CUMINȚÍ, cumințesc, vb. IV. Refl. A se liniști, a se potoli, a deveni mai așezat; a căpăta minte, a se face mai înțelept, mai serios. De ce nu te cumințești... să vii între ai tăi? CAMILAR, TEM. 57. După cejoat puțin din picioare, [copiii] se cumințesc. C. PETRESCU, Î. II 89. M-am cumințit de-atunci; Rid așa de-arare ! COȘBUC, P. I 260 Adie mintea numai c-un deget pe om, și-ndată se cuminți omul nostru. RETEGANUL, P. IV 25. ◊ Tranz. Lasă că te cumințesc eu, să vie Dinu, ș-om vorbi noi, jupîneasă Ilinco! VLAHUȚĂ, O. A. II 50.

cumințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 să cumințeáscă

cumințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cumințésc, imperf. 3 sg. cumințeá; conj. prez. 3 sg. și pl. cumințeáscă

CUMINȚÍ vb. a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

A SE CUMINȚÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni cuminte; a se face ascultător; a se astâmpăra. 2) A deveni (mai) serios și (mai) cumpătat. /Din cuminte

A CUMINȚÍ ~ésc tranz. A face să se cumințească. /Din cuminte

cumințésc v. tr. Fac cuminte. V. refl. Devin cuminte.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUMINȚÍ vb. a (se) astîmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (înv. și reg.) a (se) stăvi, (înv.) a (se) înțelepți. (Te rog să te ~!)

Intrare: cuminți
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuminți cumințire cumințit cumințind singular plural
cumințește cumințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cumințesc (să) cumințesc cumințeam cuminții cumințisem
a II-a (tu) cumințești (să) cumințești cumințeai cumințiși cumințiseși
a III-a (el, ea) cumințește (să) cumințească cumințea cuminți cumințise
plural I (noi) cumințim (să) cumințim cumințeam cumințirăm cumințiserăm, cumințisem*
a II-a (voi) cumințiți (să) cumințiți cumințeați cumințirăți cumințiserăți, cumințiseți*
a III-a (ei, ele) cumințesc (să) cumințească cumințeau cuminți cumințiseră
Intrare: cumințire
cumințire infinitiv lung
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cumințire cumințirea
plural cumințiri cumințirile
genitiv-dativ singular cumințiri cumințirii
plural cumințiri cumințirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)