cultism sn [At: DEX² / Pl: ~e / E: fr cultisme] 1 Bogăție artificială a stilului. 2 Greșeală de limbă cauzată de dorința de a se exprima literar, mai puțin banal.

CULTISM s.n. 1. Bogăție, afectare particulară a stilului; culteranism; gongorism. ♦ Greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința de a se exprima mai literar, mai puțin banal. 2. Cuvînt introdus în limbă pe cale cultă; împrumut cult, opus celui popular. [< fr. cultisme].

CULTISM s. n. 1. afectare particulară a stilului; culteranism; gongorism. 2. greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința vorbitorilor de a se exprima mai literar, mai puțin banal. 3. cuvânt introdus în limbă pe cale cultă. (< fr. cultisme)

CULTISM ~e n. 1) Cuvânt introdus în limbă pe cale cultă. 2) Greșeală de limbă generată de dorința de a se exprima exagerat de literar; hiperliterarizare. /<fr. cultisme

*cultízm n., pl. e (d. cult 2). Afectare în scris, gongorizm (după obiceĭu poetuluĭ spaniol Góngora, la începutu secululuĭ XVII).

cultism s. n., (cuvinte) pl. cultisme

cultism s. n., (greșeli, cuvinte) pl. cultisme

cultism s. n., (greșeli, cuvinte) pl. cultisme

CULTISM s. (LIT.) culteranism, gongorism. (~ul este o manieră literară.)

CULTISM s. (LIT.) culteranism, gongorism. (~ este o manieră literară.)

CULTISM s. n. (< fr. cultisme): 1. (în sens restrâns) greșeală de limbă a cărei origine o constituie dorința vorbitorilor de a se exprima mai îngrijit, mai literar, mai „ales”, mai puțin banal. Căutând termeni literari, vorbitorul neglijează de multe ori deosebirile de sens și ajunge la lărgiri sau restrângeri de sensuri, la deplasări semantice și stilistice. Dintre toate c. posibile cel mai frecvent este c. lexical, bazat pe existența în cadrul limbii a unor perechi sau a unor serii sinonimice diferențiate stilistic. Astfel, se înlocuiesc termeni cu semantică mai bogată sau cu sens mai general sau mai abstract prin sinonimele lor parțiale, în contexte necomune: a sta prin a staționa și a începe prin a debuta („Ceasul staționează”, „Un cântec debutează așa”); se restrâng sensurile altora: a aviza în locul lui a aproba („Planul a fost avizat”); se ajunge la diferențierea stilistică între un termen vechi, simțit ca „mai ales” și un neologism (a întruchipa este preferat lui a întrupa) sau între două cuvinte la fel de vechi (a cutreiera este preferat lui a străbate: „suflet cutreierat de agitație”) sau la fel de noi (simptom este preferat lui indiciu: „simptom al spiritului ales”). Același lucru se poate spune și despre preferința unor vorbitori pentru: circulă în locul lui merge (de la „Trenul circulă greu” la „Fermoarul circulă greu”), efectuează în locul lui face, balon în locul lui minge, a solicita în locul lui a cere, traversează în locul lui trece, a creiona în locul lui a schița, amplitudine în locul lui amploare etc. – cuvinte care ajung să fie folosite exact în contextele necomune cu celelalte și deci necorespunzător. 2. (în sens mai larg) manieră stilistică formalistă și ermetică, specifică minorităților intelectuale, care presupune folosirea abuzivă a neologismelor, a cuvintelor pompoase, o sintaxă complicată, cu inversiuni și expresii eliptice, metafore hiperbolice, aluzii mitologice, istorice și geografice, prețiozitate, afectare și pedantism (v. gongorism și stil gongoric). 3. cuvânt introdus în limbă pe cale cultă; împrumut cult, opus celui popular.