CULMINARE s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina.

culminare sf [At: MAIORESCU, CR. I, 107 / Pl: ~nări / E: culmina] Atingere a punctului culminant (3) Si: culminat¹.

CULMINARE, culminări, s. f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei. – V. culmina.

CULMINARE s. f. Acțiunea de a culmina; atingerea unui punct culminant.

CULMINARE s.f. Acțiunea de a culmina și rezultatul ei: culminanță. [< culmina].

culmina vi [At: DICȚ. / Pzi: 3 ~nează / E: fr culminer] 1 (Ast; d. aștri) A atinge punctul cel mai înalt pe bolta cerească. 2 (Fig) A atinge stadiul extrem al unei situații.

CULMINA, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. Măreția luptelor desfășurate de proletariatul romîn în anii 1929-1933, lupte care au culminat cu marile acțiuni revoluționare din ianuarie-februarie 1933, au-dovedit încă o dată că numai clasa muncitoare condusă de partidul ei de avangardă este în stare să mobilizeze întregul popor muncitor la lupta împotriva exploatării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 55.

CULMINA vb. I. intr. (Despre un astru) A trece la meridian, a atinge cea mai mare înălțime în drumul său pe bolta cerească. ♦ (Fig.) A atinge cea mai mare înălțime, cel mai înalt stadiu; a ajunge, a fi la apogeu. [< fr. culminer, cf. it., lat. bis. culminare].

CULMINA vb. intr. (despre aștri) a atinge punctul de culminație. ◊ (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu. (< fr. culminer, lat. culminare)

A CULMINA pers. 3 ~ează intranz. 1) (despre aștri) A ajunge la apogeu. 2) fig. A ajunge la culme; a atinge punctul culminant. <lat. coulminare, fr. culminer

culminà v. a atinge punctul culminant, vorbind de un astru.

*culminéz v. intr. (fr. culminer, d. lat. culmen, cúlminis, culme. Lat. culminare, înseamnă „a rîdica”). Astr. Mă aflu în punctu cel maĭ înalt. Fig. Obrăznicia luĭ culminează.

culminare s. f., g.-d. art. culminării

culminare s. f., g.-d. art. culminării

culminare s. f., g.-d. art. culminării

culmina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. culminez, 3 culminează; conj. prez. 1 sg. să culminez, 3 să culmineze

culmina (a ~) vb., ind. prez. 3 culminează

culmina vb., ind. prez. 3 sg. și pl. culminează

CULMINARE s. v. culminație.

CULMINARE s. culminație.