2 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CULMINA, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.

CULMINA, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. 2. Fig. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. – Din fr. culminer, lat. culminare.

culmina vi [At: DICȚ. / Pzi: 3 ~nea / E: fr culminer] 1 (Ast; d. aștri) A atinge punctul cel mai înalt pe bolta cerească. 2 (Fig) A atinge stadiul extrem al unei situații.

CULMINA, pers. 3 culminează, vb. I. Intranz. A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. Măreția luptelor desfășurate de proletariatul romîn în anii 1929-1933, lupte care au culminat cu marile acțiuni revoluționare din ianuarie-februarie 1933, au-dovedit încă o dată că numai clasa muncitoare condusă de partidul ei de avangardă este în stare să mobilizeze întregul popor muncitor la lupta împotriva exploatării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 55.

CULMINA vb. I. intr. (Despre un astru) A trece la meridian, a atinge cea mai mare înălțime în drumul său pe bolta cerească. ♦ (Fig.) A atinge cea mai mare înălțime, cel mai înalt stadiu; a ajunge, a fi la apogeu. [< fr. culminer, cf. it., lat. bis. culminare].

CULMINA vb. intr. (despre aștri) a atinge punctul de culminație. ◊ (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu. (< fr. culminer, lat. culminare)

A CULMINA pers. 3 ~ea intranz. 1) (despre aștri) A ajunge la apogeu. 2) fig. A ajunge la culme; a atinge punctul culminant. <lat. coulminare, fr. culminer

culminà v. a atinge punctul culminant, vorbind de un astru.

culmine sf [At: ARISTIA, PLUT. / V: ~nă / E: ml culimen] (Formă latinizată; iuz; îlav) La (sau în) ~ La culme (9).

*culminéz v. intr. (fr. culminer, d. lat. culmen, cúlminis, culme. Lat. culminare, înseamnă „a rîdica”). Astr. Mă aflu în punctu cel maĭ înalt. Fig. Obrăznicia luĭ culminează.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

culmina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. culminez, 3 culminea; conj. prez. 1 sg. să culminez, 3 să culmineze

culmina (a ~) vb., ind. prez. 3 culminea

culmina vb., ind. prez. 3 sg. și pl. culminea

Intrare: culmina
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • culmina
  • culminare
  • culminat
  • culminatu‑
  • culminând
  • culminându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • culminea
(să)
  • culmineze
  • culmina
  • culmină
  • culminase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • culminea
(să)
  • culmineze
  • culminau
  • culmina
  • culminaseră
Intrare: culmine
culmină
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
culmine
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

culminaverb

  • 1. (Despre aștri) A atinge punctul de culminație. DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. figurat A atinge stadiul cel mai înalt al unei situații, a ajunge la apogeu. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Măreția luptelor desfășurate de proletariatul romîn în anii 1929-1933, lupte care au culminat cu marile acțiuni revoluționare din ianuarie-februarie 1933, au dovedit încă o dată că numai clasa muncitoare condusă de partidul ei de avangardă este în stare să mobilizeze întregul popor muncitor la lupta împotriva exploatării. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 55. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.