18 definiții pentru culminație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CULMINAȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din fr. culmination.

CULMINAȚIE, culminații, s. f. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. – Din fr. culmination.

culminație sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr culmination] 1 (Ast) Trecere a unui astru prin meridianul unui loc. 2 (Îs) Punct de ~ Punctul cel mai înalt, atins de un astru, deasupra orizontului. 3 (Fig) Apogeu.

CULMINAȚIE, culminații, s. f. Trecerea unui astru la meridianul unui loc. 2Punct de culminație = punctul cel mai înalt, cel mai apropiat de zenit, pe care îl atinge un astru. – Pronunțat: -ți-e.

CULMINAȚIE s.f. 1. Moment în care un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de culminație = punctul cel mai înalt atins de un astru. 2. Moment de maximă încordare a relațiilor dintre personajele unei opere literare; punct culminant. [Gen. -iei, var. culminațiune s.f. / < fr. culmination, it. culminazione].

CULMINAȚIE s. f. 1. trecere a unui astru la meridianul unui loc. ♦ punct de ~ = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. 2. punct culminant. (< fr. culmination)

CULMINAȚIE ~i f. Moment când un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de ~ a) punctul cel mai înalt pe care îl atinge un astru în mișcarea sa pe bolta cerească; b) moment de maximă încordare a conflictului dintr-o operă literară. [Art. culminația; G.-D. culminației; Sil. -ți-e] /<fr. culmination

culminațiune sf vz culminație

CULMINAȚIUNE s.f. v. culminație.

culminați(un)e f. Astr. cea mai mare înălțime a unui astru deasupra orizontului.

*culminațiúne f. (d. a culmina: fr. -ation). Ajungerea în punctu cel maĭ înalt. – Și -áție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

culminație (desp. -ți-e) s. f., art. culminația (desp. -ți-a), g.-d. art. culminației; pl. culminații, art. culminațiile (desp. -ți-i-)

culminație (-ți-e) s. f., art. culminația (-ți-a), g.-d. art. culminației; pl. culminații, art. culminațiile (-ți-i-)

culminație s. f. (sil. -ți-e), art. culminația (sil. -ți-a), g.-d. art. culminației; pl. culminații, art. culminațiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CULMINAȚIE (PUNCT CULMINANT) (< fr. culmination < lat. culminațio, de la culmen, culme, vîrf) Culminație sau punct culminant, denumit și climax (< fr. climax < gr. klimax, scară), este, în acțiunea unei opere literare, în versuri sau proză, momentul de maximă încordare a relațiilor dintre personajele ei, cînd este vorba de opera epică sau dramatică, și momentul de maximă intensitate a emoției trăite de poet, în creația lirică. În balada El-Zorab de G. Coșbuc, conflictul dintre pașă și arabul sărac atinge culminația, cînd arabul își ucide calul. Ex. El scoate grabnic un pumnal Și-un val de sînge, roșu val De sînge cald a îzvorît Din nobil încomatul gît Și cade mortul cal. Exemple de culminație în proza noastră epică: uciderea boierilor în nuvela Alexandru Lăpușneanul de C. Negruzzi; înfruntarea dintre Tudor Șoimaru și boierul Stroe Orheianu din romanul Neamul Șoimăreștilor de M. Sadoveanu; sîngeroasa represiune a răscoalei din romanul Răscoala de L. Rebreanu etc.; în dramaturgie, încercarea boierilor potrivnici lui Ștefan de a-l impune ca domn pe Ștefăniță din drama Apus de soare de B.Șt. Dela- vrancea etc. Culminația intensității sentimentului în poezia lirică apare adesea în ultima strofă sau chiar ultimul vers. Ex. Doină zic, doină suspin, Tot cu doina mă mai țin. Doină cînt, doină șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. (Poezie populară) Nu căuta dreptate domnească, frățioare, Ia pe ciocoi ca hreanul și dă-l pe răzătoare. (T. ARGHEZI, Pe răzătoare, din vol. 1907)

Intrare: culminație
culminație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • culminație
  • culminația
plural
  • culminații
  • culminațiile
genitiv-dativ singular
  • culminații
  • culminației
plural
  • culminații
  • culminațiilor
vocativ singular
plural
culminațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • culminațiune
  • culminațiunea
plural
  • culminațiuni
  • culminațiunile
genitiv-dativ singular
  • culminațiuni
  • culminațiunii
plural
  • culminațiuni
  • culminațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

culminație, culminațiisubstantiv feminin

  • 1. Trecere a unui astru la meridianul unui loc. DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Punct de culminație = punctul cel mai înalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cerească. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Moment de maximă încordare a relațiilor dintre personajele unei opere literare; punct culminant. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.