2 intrări

7 definiții

CULBUTÁT, -Ă, culbutați, -te, adj. (Despre vagonete) Care a fost descărcat cu culbutorul. – V. culbuta.

CULBUTÁT, -Ă, culbutați, -te, adj. (Despre vagonete) Care a fost descărcat cu culbutorul. – V. culbuta.

CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.

CULBUTÁ, culbutez, vb. I. Tranz. A descărca vagonetul prin răsturnare cu ajutorul culbutorului. – Din fr. culbuter.

culbutá vb., ind. prez. 1 sg. culbutéz, 3 sg. și pl. culbuteáză

CULBUTÁ vb. I. tr. (Mine) A răsturna vagonetul cu ajutorul culbutorului (1) pentru descărcarea materialului. [< fr. culbuter].

CULBUTÁ vb. tr. a descărca un vagonet prin răsturnare a culbutorului. (< fr. cullbuter)

Intrare: culbutat
culbutat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular culbutat culbutatul culbuta culbutata
plural culbutați culbutații culbutate culbutatele
genitiv-dativ singular culbutat culbutatului culbutate culbutatei
plural culbutați culbutaților culbutate culbutatelor
vocativ singular
plural
Intrare: culbuta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) culbuta culbutare culbutat culbutând singular plural
culbutea culbutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) culbutez (să) culbutez culbutam culbutai culbutasem
a II-a (tu) culbutezi (să) culbutezi culbutai culbutași culbutaseși
a III-a (el, ea) culbutea (să) culbuteze culbuta culbută culbutase
plural I (noi) culbutăm (să) culbutăm culbutam culbutarăm culbutaserăm, culbutasem*
a II-a (voi) culbutați (să) culbutați culbutați culbutarăți culbutaserăți, culbutaseți*
a III-a (ei, ele) culbutea (să) culbuteze culbutau culbuta culbutaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)