2 intrări

10 definiții

CULÁTĂ, culate, s. f. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, în care se află locașul închizătorului. – Din it. culatta.

CULÁTĂ, culate, s. f. Partea dinapoi a țevii unei arme de foc, în care se află locașul închizătorului. – Din it. culatta.

culátă s. f., g.-d. art. culátei; pl. culáte

culátă s. f., pl. culáte

CULÁTĂ s.f. Partea dinapoi a țevii unei guri de foc; chiulasă (2) [în DN]. [< it. culatta].

CULÁTĂ s. f. partea dinapoi a țevii unei guri de foc. (< it. culatta)

culátă (culáte), s. f. – Partea dinapoi a țevii unei arme de foc. It. culatta (sec. XIX).

CULÁTĂ ~e f. Parte posterioară a țevii unei arme de foc. /<it. culatta

*culátă f., pl. e (it. culatta, d. culo, cur. V. cur 1). Partea din apoĭ [!] a țeviĭ tunuluĭ orĭ puștiĭ.

culá (-léz, -át), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler.Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.

Intrare: culat
culat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular culat culatul cula culata
plural culați culații culate culatele
genitiv-dativ singular culat culatului culate culatei
plural culați culaților culate culatelor
vocativ singular
plural
Intrare: culată
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cula culata
plural culate culatele
genitiv-dativ singular culate culatei
plural culate culatelor
vocativ singular
plural