3 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUIBĂRIT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.

CUIBĂRIT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.

CUIBĂRIT1 s. n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – V. cuibări.

CUIBĂRIT1 s. n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – V. cuibări.

cuibărit2, ~ă a [At: CREANGĂ, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: cuibări] 1 (D. păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva. 2 (D. păsări) Care și-a făcut loc în cuibar (1). 3 (Pfm; fig) Așezat (strâns) într-un spațiu mic. 4 (Pfm; fig) Instalat confortabil ca într-un cuib (1) călduros și moale. 5 (Pfm; fig) Pripășit.

cuibărit1 sn [At: H II, 58 / Pl: ~uri / E: cuibări] 1 (Mol) Săpat al viei împrejurul butucului. 2-10 Cuibărire (1-9).

CUIBĂRI, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

cuibări [At: LB / Pzi: ~resc / E: cuibar] 1 vr (D. păsări) A-și face cuibul (1) undeva. 2 vr (D. păsări) A-și face loc în cuibar (1) 3-4 vtr (Pfm; fig) A (se) așeza într-un culcuș. 5 vt A mușuroi porumbul, cartofii etc. 6 vt (Trs) A scotoci. 7 vt (Fig) A așeza la loc ferit. 8 vr (Pfm; fig) A se așeza cât mai bine într-un loc. 9 vr (Pfm; fig) A se ghemui într-un spațiu cald și moale. 10 vr (Pop; d. dureri) A se localiza. 11 vr (Pfm; fig) A se pripăși. 12 vt (Rar) A așeza găinile în cuibar.

CUIBĂRI, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

CUIBĂRI, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face loc în cuibar, a se așeza cît mai bine. ♦ Fig. (Despre oameni, uneori și despre animale) A se așeza comod într-un spațiu restrîns (moale și cald); a se ghemui. S-a cuibărit bine în sanie. SADOVEANU, P. S. 215. Pisica leneșă, friguroasă, se cuibărește înăuntru la căldură. BART. E. 331. Fetița se cuibări în poala mă-sii.; VLAHUȚĂ, O. A. III 173. ◊ Fig. Cuibărite între stînci casele cu acoperișul țuguiat de fîn fumegă în asfințit. C. PETRESCU, S. 226. Un orășel drăguț, cuibărit pe apa Trotușului, între măguri acoperite cu vii și cu livezi. VLAHUȚĂ, O. A. II 152. ♦ Fig. A se adăposti. Ceilalți ofițeri, la popasuri, se cuibăreau prin case calde. CAMILAR, N. I 31. ◊ Fig. A se pripăși, a se aciua. Călugării [sînt] o adunătură de zamparagii... din toată lumea, cuibăriți prin mînăstire. CREANGĂ, A. 120. 2. Tranz. (Rar) A duce găinile la cuibar, a așeza în cuibar. Da [găinilor] de mîncare, apoi le cuibărea, punea cloștile. ISPIRESCU, L. 309.

A SE CUIBĂRI mă ~esc intranz. 1) (despre păsări) A-și face cuib. 2) (despre păsări) A-și face loc în cuibar; a se așeza în cuib. 3) fig. (despre ființe) A se instala cât mai comod. 4) fig. (despre ființe pribege) A-și găsi adăpost; a se aciua; a se oploși; a se pripăși; a se adăposti. /cuib + suf. ~ări

A CUIBĂRI ~esc 1. tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ la rădăcină (asemenea unui cuib) pentru a favoriza dezvoltarea; a mușuroi. 2. intranz. (despre păsări) A face cuib (și a scoate pui). Pescărușul cuibărește pe stânci. /cuib + suf. ~ări

cuĭbărésc v. tr. (d. cuĭbar). Fam. saŭ iron. Așez, stabilesc undeva: cine te-a cuĭbărit acolo? Prășesc adunînd pămînt la rădăcină (fac cuĭbar): a cuĭbări popușoĭu. V. refl. Fam. saŭ iron. Mă așez, mă stabilesc: Jidaniĭ s’aŭ cuĭbărit pe la noĭ. – Vechĭ (Ps. S.) mă (în)cuĭúbur, a se -á, mă încuĭb.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cuibărit adj. m., pl. cuibăriți; f. sg. cuibărită, pl. cuibărite

cuibări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibăresc, 3 sg. cuibărește, imperf. 1 cuibăream; conj. prez. 1 sg. să cuibăresc, 3 să cuibărească

cuibări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibăresc, imperf. 3 sg. cuibărea; conj. prez. 3 să cuibărească

cuibări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibăresc, imperf. 3 sg. cuibărea; conj. prez. 3 sg. și pl. cuibărească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUIBĂRI vb. a se aciua, a se oploși, a se pripăși, (rar) a se rătăci, (înv. și reg.) a se lipi, (reg.) a se agesti, a se închiorchioșa, (înv.) a se sprijini. (S-a ~ acolo de nu se știe unde.)

Intrare: cuibărit (adj.)
cuibărit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuibărit
  • cuibăritul
  • cuibăritu‑
  • cuibări
  • cuibărita
plural
  • cuibăriți
  • cuibăriții
  • cuibărite
  • cuibăritele
genitiv-dativ singular
  • cuibărit
  • cuibăritului
  • cuibărite
  • cuibăritei
plural
  • cuibăriți
  • cuibăriților
  • cuibărite
  • cuibăritelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuibărit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuibărit
  • cuibăritul
  • cuibăritu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • cuibărit
  • cuibăritului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: cuibări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuibări
  • cuibărire
  • cuibărit
  • cuibăritu‑
  • cuibărind
  • cuibărindu‑
singular plural
  • cuibărește
  • cuibăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuibăresc
(să)
  • cuibăresc
  • cuibăream
  • cuibării
  • cuibărisem
a II-a (tu)
  • cuibărești
(să)
  • cuibărești
  • cuibăreai
  • cuibăriși
  • cuibăriseși
a III-a (el, ea)
  • cuibărește
(să)
  • cuibărească
  • cuibărea
  • cuibări
  • cuibărise
plural I (noi)
  • cuibărim
(să)
  • cuibărim
  • cuibăream
  • cuibărirăm
  • cuibăriserăm
  • cuibărisem
a II-a (voi)
  • cuibăriți
(să)
  • cuibăriți
  • cuibăreați
  • cuibărirăți
  • cuibăriserăți
  • cuibăriseți
a III-a (ei, ele)
  • cuibăresc
(să)
  • cuibărească
  • cuibăreau
  • cuibări
  • cuibăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cuibărit, cuibăriadjectiv

  • 1. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib undeva; care și-a făcut loc în cuibar.
    • 1.1. figurat (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. DEX '09
    • 1.2. figurat Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. DEX '09
etimologie:
  • vezi cuibări DEX '09 DEX '98

cuibăritsubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • vezi cuibări DEX '09 DEX '98

cuibări, cuibărescverb

  • 1. reflexiv (Despre păsări) A-și face cuibul undeva; a-și face loc în cuibar. DEX '09 DLRLC
    • 1.1. figurat (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: ghemui
      • format_quote S-a cuibărit bine în sanie. SADOVEANU, P. S. 215. DLRLC
      • format_quote Pisica leneșă, friguroasă, se cuibărește înăuntru la căldură. BART. E. 331. DLRLC
      • format_quote Fetița se cuibări în poala mă-sii. VLAHUȚĂ, O. A. III 173. DLRLC
      • format_quote figurat Cuibărite între stînci, casele cu acoperișul țuguiat de fîn fumegă în asfințit. C. PETRESCU, S. 226. DLRLC
      • format_quote figurat Un orășel drăguț, cuibărit pe apa Trotușului, între măguri acoperite cu vii și cu livezi. VLAHUȚĂ, O. A. II 152. DLRLC
    • 1.2. figurat A se adăposti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: adăposti
      • format_quote Ceilalți ofițeri, la popasuri, se cuibăreau prin case calde. CAMILAR, N. I 31.
    • 1.3. figurat A se aciua, a se pripăși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Călugării [sunt] o adunătură de zamparagii... din toată lumea, cuibăriți prin mînăstire. CREANGĂ, A. 120. DLRLC
  • 2. tranzitiv rar A așeza găinile în cuibar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Da [găinilor] de mîncare, apoi le cuibărea, punea cloștile. ISPIRESCU, L. 309. DLRLC
  • 3. tranzitiv A mușuroi porumbul, cartofii etc. DEX '09 DEX '98
    sinonime: mușuroi
etimologie:
  • cuibar DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.