3 intrări

15 definiții

CUIBĂRÍT1 s. n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – V. cuibări.

CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.

CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.

CUIBĂRÍT1 s. n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – V. cuibări.

cuibărít adj. m., pl. cuibăríți; f. sg. cuibărítă, pl. cuibăríte

CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul (1) undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face cuibul undeva; a-și face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și despre animale) A se așeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăși. 2. Tranz. (Rar) A așeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A mușuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-și face loc în cuibar, a se așeza cît mai bine. ♦ Fig. (Despre oameni, uneori și despre animale) A se așeza comod într-un spațiu restrîns (moale și cald); a se ghemui. S-a cuibărit bine în sanie. SADOVEANU, P. S. 215. Pisica leneșă, friguroasă, se cuibărește înăuntru la căldură. BART. E. 331. Fetița se cuibări în poala mă-sii.; VLAHUȚĂ, O. A. III 173. ◊ Fig. Cuibărite între stînci casele cu acoperișul țuguiat de fîn fumegă în asfințit. C. PETRESCU, S. 226. Un orășel drăguț, cuibărit pe apa Trotușului, între măguri acoperite cu vii și cu livezi. VLAHUȚĂ, O. A. II 152. ♦ Fig. A se adăposti. Ceilalți ofițeri, la popasuri, se cuibăreau prin case calde. CAMILAR, N. I 31. ◊ Fig. A se pripăși, a se aciua. Călugării [sînt] o adunătură de zamparagii... din toată lumea, cuibăriți prin mînăstire. CREANGĂ, A. 120. 2. Tranz. (Rar) A duce găinile la cuibar, a așeza în cuibar. Da [găinilor] de mîncare, apoi le cuibărea, punea cloștile. ISPIRESCU, L. 309.

cuibărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 să cuibăreáscă

cuibărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cuibăreáscă

CUIBĂRÍ vb. v. pripăși.

A SE CUIBĂRÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre păsări) A-și face cuib. 2) (despre păsări) A-și face loc în cuibar; a se așeza în cuib. 3) fig. (despre ființe) A se instala cât mai comod. 4) fig. (despre ființe pribege) A-și găsi adăpost; a se aciua; a se oploși; a se pripăși; a se adăposti. /cuib + suf. ~ări

A CUIBĂRÍ ~ésc 1. tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ la rădăcină (asemenea unui cuib) pentru a favoriza dezvoltarea; a mușuroi. 2. intranz. (despre păsări) A face cuib (și a scoate pui). Pescărușul cuibărește pe stânci. /cuib + suf. ~ări

cuĭbărésc v. tr. (d. cuĭbar). Fam. saŭ iron. Așez, stabilesc undeva: cine te-a cuĭbărit acolo? Prășesc adunînd pămînt la rădăcină (fac cuĭbar): a cuĭbări popușoĭu. V. refl. Fam. saŭ iron. Mă așez, mă stabilesc: Jidaniĭ s'aŭ cuĭbărit pe la noĭ. – Vechĭ (Ps. S.) mă (în)cuĭúbur, a se -á, mă încuĭb.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUIBĂRÍ vb. a se aciua, a se oploși, a se pripăși, (rar) a se rătăci, (înv. și reg.) a se lipi, (reg.) a se agesti, a se închiorchioșa, (înv.) a se sprijini. (S-a ~ acolo de nu se știe unde.)

Intrare: cuibărit (adj.)
cuibărit (adj.) adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuibărit cuibăritul cuibări cuibărita
plural cuibăriți cuibăriții cuibărite cuibăritele
genitiv-dativ singular cuibărit cuibăritului cuibărite cuibăritei
plural cuibăriți cuibăriților cuibărite cuibăritelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuibări
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuibări cuibărire cuibărit cuibărind singular plural
cuibărește cuibăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cuibăresc (să) cuibăresc cuibăream cuibării cuibărisem
a II-a (tu) cuibărești (să) cuibărești cuibăreai cuibăriși cuibăriseși
a III-a (el, ea) cuibărește (să) cuibărească cuibărea cuibări cuibărise
plural I (noi) cuibărim (să) cuibărim cuibăream cuibărirăm cuibăriserăm, cuibărisem*
a II-a (voi) cuibăriți (să) cuibăriți cuibăreați cuibărirăți cuibăriserăți, cuibăriseți*
a III-a (ei, ele) cuibăresc (să) cuibărească cuibăreau cuibări cuibăriseră
Intrare: cuibărit (s.n.)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuibărit cuibăritul
plural
genitiv-dativ singular cuibărit cuibăritului
plural
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

cuibărit (adj.)

  • 1. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib undeva; care și-a făcut loc în cuibar.
    • 1.1. figurat (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc.
      surse: DEX '09
    • 1.2. figurat Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva.
      surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi cuibări
    surse: DEX '09 DEX '98

cuibărit (s.n.)

  • 1. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi cuibări
    surse: DEX '09 DEX '98