10 definiții pentru cufundătură

CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a (se) cufunda. 2. (Concr.) Loc cufundat; adâncitură, scufundătură. – Cufunda + suf. -ătură.

CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a (se) cufunda. 2. (Concr.) Loc cufundat; adâncitură, scufundătură. – Cufunda + suf. -ătură.

CUFUNDĂTÚRĂ, cufundături, s. f. 1. Faptul de a s e c u f u n d a; cufundare. Se cunoaște că peștele s-a prins în cîrlige după cufundătura deasă a plutelor. I. IONESCU, M. 86. 2. Loc cufundat, adîncitură.

cufundătúră s. f., g.-d. art. cufundătúrii; pl. cufundătúri

cufundătúră s. f., g.-d. art. cufundătúrii; pl. cufundătúri

CUFUNDĂTÚRĂ s. v. adâncitură.

CUFUNDĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A CUFUNDA. 2) Loc cufundat; adâncitură. /a se cufunda + suf. ~ătură

cufundătură f. pământ cufundat.

cufundătúră (est) și sc- (vest) f., pl. ĭ. Rezultatu cufundăriĭ: m'am cufundat de treĭ orĭ, și la a treĭa cufundătură am ajuns la fund. Adîncătură, depresiune de pămînt, loc jos.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUFUNDĂTÚRĂ s. adîncătură, adîncitură, scobitură, scufundătură, (pop. și fam.) scofîlcitúră, (înv. și reg.) scorbelitúră. (~ a solului.)

Intrare: cufundătură
cufundătură substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cufundătu cufundătura
plural cufundături cufundăturile
genitiv-dativ singular cufundături cufundăturii
plural cufundături cufundăturilor
vocativ singular
plural