2 intrări

2 definiții

cufrînge (-g, -nt), vb. – A sparge, a face bucăți. Probabil der. internă de la frînge „a sparge”, cu același prefix ca în cofleși, copleși, comînji, cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI (1907), 309; REW 2139 și DAR, din lat. *confrango, în loc de confringo. Ipoteza nu este imposibilă; însă trebuie să observăm că termenul rom. nu este curent, și apare numai în unele formule de vrăjitorie, unde se găsesc din plin de obicei creațiile spontane.

cufrânge, cufrâng, vb. III (înv.) a frânge.

Intrare: cufrânge
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cufrânge cufrângere cufrânt cufrângând singular plural
cufrânge cufrângeți, cufrângeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cufrâng (să) cufrâng cufrângeam cufrânsei cufrânsesem
a II-a (tu) cufrângi (să) cufrângi cufrângeai cufrânseși cufrânseseși
a III-a (el, ea) cufrânge (să) cufrângă cufrângea cufrânse cufrânsese
plural I (noi) cufrângem (să) cufrângem cufrângeam cufrânserăm cufrânseserăm, cufrânsesem*
a II-a (voi) cufrângeți (să) cufrângeți cufrângeați cufrânserăți cufrânseserăți, cufrânseseți*
a III-a (ei, ele) cufrâng (să) cufrângă cufrângeau cufrânseră cufrânseseră
Intrare: cufrângere
cufrângere infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cufrângere cufrângerea
plural cufrângeri cufrângerile
genitiv-dativ singular cufrângeri cufrângerii
plural cufrângeri cufrângerilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)