2 definiții pentru cufrânge

cufrânge, cufrâng, vb. III (înv.) a frânge.

cufrînge (-g, -nt), vb. – A sparge, a face bucăți. Probabil der. internă de la frînge „a sparge”, cu același prefix ca în cofleși, copleși, comînji, cotropi. După Philippide, ZRPh., XXXI (1907), 309; REW 2139 și DAR, din lat. *confrango, în loc de confringo. Ipoteza nu este imposibilă; însă trebuie să observăm că termenul rom. nu este curent, și apare numai în unele formule de vrăjitorie, unde se găsesc din plin de obicei creațiile spontane.

Intrare: cufrânge
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cufrânge cufrângere cufrânt cufrângând singular plural
cufrânge cufrângeți, cufrângeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cufrâng (să) cufrâng cufrângeam cufrânsei cufrânsesem
a II-a (tu) cufrângi (să) cufrângi cufrângeai cufrânseși cufrânseseși
a III-a (el, ea) cufrânge (să) cufrângă cufrângea cufrânse cufrânsese
plural I (noi) cufrângem (să) cufrângem cufrângeam cufrânserăm cufrânseserăm, cufrânsesem*
a II-a (voi) cufrângeți (să) cufrângeți cufrângeați cufrânserăți cufrânseserăți, cufrânseseți*
a III-a (ei, ele) cufrâng (să) cufrângă cufrângeau cufrânseră cufrânseseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)