5 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUCUTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum).Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii).Lat. *cucuta (= cicuta).

CUCUTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum).Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii).Lat. *cucuta (= cicuta).

CUCUȚ, cucuți, s. m. (Reg.) Cuculeț. – Cuc + suf. -uț.

CUCUȚ, cucuți, s. m. (Reg.) Cuculeț. – Cuc + suf. -uț.

cucu sf [At: LB / V: ~cătă, ~câ / Pl: ~te și (rar) ~uți / E: ml *cucuta] 1 (Șîc ~-mare) Plantă erbacee, otrăvitoare, din familia umbeliferelor, cu miros urât, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată în medicină Si: (reg) buciniș, duduie, iarba călugărului (Conium maculatum). 2 (Pfm; îe) A fi ca o ~ A fi foarte slab. 3 (Pfm; îe) A mâncat ~ A înnebunit. 4 (Bot; reg) Crucea-pământului (Lycopodium clavatum). 5 (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 6 (Reg; șîc ~-de-apă, ~-de-baltă, ~-înveninată, ~-mică) Plantă ierboasă, foarte otrăvitoare, din familia umbeliferelor, cu flori albe dispuse în umbele Si: (reg) buciniș-de-apă, buciniș-de-baltă (Cicuta virosa). 7 (Bot; reg) ~-de-baltă Mărăraș (Oenanthe aquatica). 8 (Reg; șîc ~-de-pădure) Plantă ierboasă, din familia rubiaceelor, cu frunze ascuțite și flori albe dispuse în inflorescențe Si: (Buc) sămcuță (Galium schultesii). 9 (Bot; reg; îc) ~-mică Pătrunjelul-câinelui (Aethusa cynapium). 10 (Bot; reg; îae) Pătrunjel de câmp (Peucedanum oreoselinum). 11 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Îngerea (Selinum carvifolia). 12 (Bot; reg) Hașmaciucă (Anthriscus silvestris). 13 (Bot; reg; îc) ~-mare Angelică (Angelica archangelica). 14 (Bot; reg; lpl) Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium).

cucuț sm [At: JARNÎK-BÂRSEANU, D. 400 / Pl: ~i / E: cuc + -ut] (Orn; șhp) 1-2 Cuc5 (1) (mic).

CUCUTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, foarte otrăvitoare și cu miros caracteristic, întrebuințată ca medicament (Conium maculatum). Cucuta crește prin ogradă Și polomida-i leagă snopii. GOGA, P. 19. Știți ce i-am dat să beie? Ceai de cucută, fiert la un loc cu un snop de pipăruși roși și dres cu puțintică terbentină. ALECSANDRI, T. 103. Rău e deal cu cucute Și badea cu mîndre multe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 407. ◊ Expr. (Familiar) Doar n-am mîncat cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). – Accentuat și: cucută.

CUCUȚ, cucuți, s. m. (Popular) Cuculeț. Cucuțule porumbac, Dacă vrei să-mi fii pe plac, Netezește-ți penele, Ca mîndra sprîncenele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 400. Cucule, cucuțule, Cucuie drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422.

CUCUTĂ ~e f. Plantă erbacee din familia umbeliformelor, cu rădăcina și fructele toxice, folosită în farmaceutică. /<lat. cucuta

cucută f. 1. plantă otrăvitoare cu un grețos miros de șoareci; frunzele și fructele-i sunt întrebuințate în medicină (Conium maculatum); 2. otravă, extrasă dintr’această plantă, cu care Atenienii otrăveau pe unii osândiți; Socrate bău cucută. [Lat. vulg. *CUCUTA = clasic CICUTA].

cucútă și (est) cúcută f., pl. e (lat. cucúta, din cĭcúta, cucută; pv. cocuda; fr. cigüe, vfr. ceue; alb. kukută; sîrb. kukuta). O plantă umbeliferă, veninoasă (conium maculátum). Veninu acesteĭ plante: Socrate bău cucută. V. buciniș, dudaĭe.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cucu (plantă otrăvitoare) s. f., g.-d. art. cucutei; pl. cucute

cucută-de-a (plantă) s. f., g.-d. art. cucutei-de-a; pl. cucute-de-a

cucută-de-pădure (plantă) s. f., g.-d. art. cucutei-de-pădure; pl. cucute-de-pădure

cucu s. f., g.-d. art. cucutei; pl. cucute

!cucută-de-a (plantă) s. f., g.-d. art. cucutei-de-apă; pl. cucute-de-a

!cucută-de-pădure (plantă) s. f., g.-d. art. cucutei-de-pădure; pl. cucute-de-pădure

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUCUTE s. pl. v. ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei.

cucute s. pl. v. CIOCUL-CUCOAREI. PLISCUL-COCORULUI. PLISCUL-CUCOAREI.

CUCU s. (BOT.) 1. (Conium maculatum) (pop.) dudău, (reg.) buciniș, barba-călugărului. 2. cucută-de-apă (Cicuta virosa) = cucută-mică, (reg.) buciniș-de-apă, buciniș-de-baltă, cucută-înveninată; cucuta-de-pădure (Galium schultesii) = (Bucov.) sămcuță; cucută-mică v. cucută-de-apă.

CUCU s. (BOT.) 1. (Conium maculatum) (pop.) dudău, (reg.) buciniș, barba-călugărului. 2. cucută-de-apă (Cicuta virosa) = cucută-mică, (reg.) buciniș-de-apă, buciniș-de-baltă, cucută-înveninată; cucută-de-pădure (Galium schultesii) = (Bucov.) sămcuță; cucută-mică (Cicuta virosa) = cucută-de-apă, (reg.) buciniș-de-apă, buciniș-de-baltă, cucută-înveninată.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cucută (cucute), s. f.1. Plantă, dudău (Conium maculatum). – 2. Nume care se dă uneori, greșit, plantei Heracleum spondylium în Trans., și laurului (Datura stramonium) în Banat. – Mr. cucută. Lat. *cucuta, var. vulgară de la cicuta (la Pușcariu 427; Densusianu, Rom., XXXIX, 332; Candrea-Dens., 423; REW 1909; Rosetti, I, 59; DAR); aceeași alterare a vocalismului apare în alb. kukutë (poate provine din rom.), prov. coucudo, dial. din Saintoge, coucu, berri. cocue. Der. cucuțea (var. cucuțel), s. f. (plantă, Oenanthe Phellandrium), pe care Pascu, I, 71, îl derivă nefondat, din lat. cucutia „nume al unui fruct necunoscut”. – Din rom. provine sb. kukùta, kùkuta (Candrea, Elemente, 406; Berneker 641), pe care Cihac, III, 86, îl considera etimon al rom.

Intrare: cucute
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • cucute
  • cucutele
genitiv-dativ singular
plural
  • cucute
  • cucutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cucută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucu
  • cucuta
plural
  • cucute
  • cucutele
genitiv-dativ singular
  • cucute
  • cucutei
plural
  • cucute
  • cucutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cucută-de-apă
cucută-de-apă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucută-de-a
  • cucuta-de-a
plural
  • cucute-de-a
  • cucutele-de-a
genitiv-dativ singular
  • cucute-de-a
  • cucutei-de-a
plural
  • cucute-de-a
  • cucutelor-de-a
vocativ singular
plural
Intrare: cucută-de-pădure
cucută-de-pădure substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucută-de-pădure
  • cucuta-de-pădure
plural
  • cucute-de-pădure
  • cucutele-de-pădure
genitiv-dativ singular
  • cucute-de-pădure
  • cucutei-de-pădure
plural
  • cucute-de-pădure
  • cucutelor-de-pădure
vocativ singular
plural
Intrare: cucuț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cucuț
  • cucuțul
  • cucuțu‑
plural
  • cucuți
  • cucuții
genitiv-dativ singular
  • cucuț
  • cucuțului
plural
  • cucuți
  • cucuților
vocativ singular
  • cucuțule
  • cucuțe
plural
  • cucuților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cucu, cucutesubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament (Conium maculatum). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cucuta crește prin ogradă Și polomida-i leagă snopii. GOGA, P. 19. DLRLC
    • format_quote Știți ce i-am dat să beie? Ceai de cucută, fiert la un loc cu un snop de pipăruși roși și dres cu puțintică terbentină. ALECSANDRI, T. 103. DLRLC
    • format_quote Rău e dealul cu cucute Și badea cu mîndre multe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 407. DLRLC
    • chat_bubble familiar Doar n-am băut (sau mâncat) cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • comentariu Accentuat și: cucută. DLRLC
etimologie:

cucută-de-apă, cucute-de-asubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa). DEX '09

cucută-de-pădure, cucute-de-păduresubstantiv feminin

  • 1. Plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). DEX '09

cucuț, cucuțisubstantiv masculin

  • 1. regional Cuculeț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cuculeț
    • format_quote Cucuțule porumbac, Dacă vrei să-mi fii pe plac, Netezește-ți penele, Ca mîndra sprîncenele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 400. DLRLC
    • format_quote Cucule, cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. DLRLC
etimologie:
  • Cuc + sufix -uț. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic