2 intrări

7 definiții

CUCURIGÁ, pers. 3 cucurígă, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigí vb. IV] – Din cucurigu.

CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga.

CUCURIGÁ, pers. 3 cucurígă, vb. I. Intranz. (Rar; despre cocoși) A scoate sunete caracteristice speciei. [Var.: cucurigí vb. IV] – Din cucurigu.

CUCURIGÍ vb. IV v. cucuriga.

CUCURIGÍ, cucurigesc, vb. IV. Intranz. (Despre cocoș) A striga cucurigu. Cucoșul dracului!... parcă l-ar pune înadins... vecinul meu ca să cucurigească. ALECSANDRI, T. 252.

cucurigá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cucurígă

cucurigá vb., ind. prez. 3 sg. cucurígă

Intrare: cucuriga
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cucuriga cucurigare cucurigat cucurigând singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) cucuri (să) cucurige cucuriga cucurigă cucurigase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) cucuri (să) cucurige cucurigau cucuriga cucurigaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cucurigi cucurigire cucurigit cucurigind singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) cucurigește (să) cucurigească cucurigea cucurigi cucurigise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) cucurigesc (să) cucurigească cucurigeau cucurigi cucurigiseră
Intrare: cucurigare
cucurigare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cucurigare cucurigarea
plural cucurigări cucurigările
genitiv-dativ singular cucurigări cucurigării
plural cucurigări cucurigărilor
vocativ singular
plural